vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Parchetul Militar a fost sesizat în legătură cu achiziţia corvetelor

Secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat, l-a informat pe ministrul Gabriel Leş că a sesizat Parchetul Militar al Curţii Militare de Apel, întrucât sunt suspiciuni privind derularea legală a procedurii de achiziţie a corvetelor, achiziţia fiind şi suspendată până la soluţionarea dosarului.
Ministerului Apărării informează printr-un comunicat de presă că, având în vedere sesizarea către Parchet, precum şi faptul că, la această dată, există un litigiu pe rolul Curţii de Apel Constanţa prin care Şantierul Naval Constanţa S.A., ca parte la „Asocierea dintre Naval Grup Franţa şi Şantierul Naval Constanţa S.A.”, solicită „anularea în tot a HG nr. 48 / 2018”, act normativ care fundamentează derularea procedurii mai sus amintite, „secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat, a informat cu privire la suspendarea procedurii de achiziţie, până la clarificarea aspectelor semnalate”.

Solicitarea de anulare a licitaţiei pentru corvete cerută de Şantierul Naval Constanţa, în calitate de reclamant, împotriva Guvernului României, prin Ministerul Apărării Naţionale, are termen la Curtea de Apel Constanţa în data de 16 ianuarie.

Legat de acest subiect, preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, sâmbătă, că ”prima ispravă de pomină” a Guvernului Dăncilă după preluarea de către preşedinţiei Consiliului UE este suspendarea procedurii de achiziţie a corvetelor şi că premierul ”nu pune în pericol doar România, ci şi întreaga Europă”.
El a mai afirmat că MApN nu a reuşit să ducă la bun sfârşit nicio achiziţie majoră de tehnică militară în 2018, în ciuda alocării unui procent de 2% din PIB pentru apărare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”O asemenea situaţie demonstrează incapacitatea Guvernului de a-şi îndeplini atribuţiile funcţionale. Guvernul a reuşit astfel să compromită atât procesul de înzestrare a Armatei Române, cât şi angajamentele internaţionale ale ţării noastre. Prin asemenea decizii, Viorica Dăncilă nu pune în pericol doar România, ci şi întreaga Europă”, a scris pe Facebook Eugen Tomac.

Politica