vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Comercianţii din Piaţa Gării: „De mai bine de 40 de ani aşteptam condiţii mai bune”

Noua Piaţă a Gării a fost inaugurată, joi, în prezenţa mai marilor Primăriei Craiova. Vechea piaţă a fost demolată, iar în acest an, în locul ei, a fost ridicată una nouă, al cărei proiect arhitectural a fost inspirat de fosta hală a Pieţei Marşeu, care a fost ridicată cu mai bine de un secol în urmă în centrul Craiovei, pe locul unde se află acum Teatrul Naţional, apoi a fost demontată în 1969 şi remontată în Piaţa Centrală a Craiovei, unde a devenit Hala de carne.

„Este prima piaţă modernă realizată la standardele de la ora actuală. Aceşti producători la care noi ţinem foarte mult şi pe care îi respectăm, prin toate măsurile pe care le-am luat în ultimul timp, încercăm să le purtăm de grijă să aibă şi ei, cu această ocazie, condiţii normale, condiţii sănătoase în care să îşi vândă produsele, atât în perioada de vară cât şi în perioada de iarnă. Probabil că pe perioada de vară vor mai fi făcute ceva investiţii legate de aerisire, de ventilaţie. Ar trebui cam toate pieţele să arate ca aceasta”, a declarat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.
Administratorul public al oraşului, Sorin Manda, a afirmat că proiectul a fost demarat încă din 2014.

„Au fost unele probleme pe care Alin şi echipa sa au reuşit să le depăşească. Este un proiect mai vechi, din 2014 început. Am reuşit să îl terminăm în 2018. Vor fi investiţii şi în celelalte pieţe din municipiul Craiova şi în târgul de săptămână, în anii următori. Vrem să ne cerem scuze pentru disconfortul creat în zonă, având în vedere că un an s-a lucrat aici şi cetăţenii din zonă şi producătorii au trebuit să facă comerţ într-o zonă nu foarte propice desfăşurării acestei activităţi. (…) Acum cea mai mare parte a pieţei este ocupată de către producători şi nu de societăţi, ceea ce este foarte bine având în vedere că Doljul este un judeţ eminamente agricol”, a spus Sorin Manda.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Investiţia a costat peste 700.000 lei şi a fost realizată din fondurile proprii ale SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.
„Este un proiect de care noi, astăzi, ne bucurăm şi sperăm că şi comercianţii, dar şi locuitorii din zonă care îşi fac piaţa aici să se bucure de acest lucru. Este prima şi cea mai mare investiţie de la înfiinţarea SC Pieţe şi Târguri, urmează ca în anii următori să demarăm astfel de investiţii şi în celelalte pieţe din Craiova. În acest moment s-au atribuit SF-urile pentru Piaţa din Brazdă şi Piaţa de la Ciupercă. Urmează investiţii importante şi în Târgul de Săptămână”, a afirmat Alin Mărăcine, directorul SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.
El a mai menţionat că intenţionează ca în această piaţă procentul producătorilor, din totalul comercianţilor, să fie de 60%.

„Ne săturasem să fim bătuţi de vânt şi ger”
Oamenii care vând aici apreciază investiţia. Unii dintre ei o aşteptau de mai bine de 40 de ani. Aşa cum este Vasilica Drăgotescu, din Almăj. Femeia care acum are 65 de ani, spune că se simte ca şi cum s-ar fi mutat într-o casă nouă.
„De la 20 de ani vând în piaţa asta. A fost greu. Ne-a bătut vântul, gerul ne-a distrus marfa. Tot am aşteptat condiţii mai bune. Am emoţii, sunt în casă nouă acum. E bine ca avem acoperiş, e închis, noaptea ne putem lăsa marfa aici că se închid uşile. O să fie mai bine. Bine că a venit şi ziua asta”, ne-a spus Vasilica Drăgotescu.

O altă comerciantă afirmă că şi-ar mai fi dorit şi alte condiţii: „Era bine dacă era şi căldură. Dar macar nu mai e curent. Sunt condiţii mai bune, într-adevăr”.
Tariful pe care îl plătesc comercianţii de aici rămâne tot de 10 lei pe metru pătrat.
Noua Piaţă a Gării este închisă perimetral complet, dar pentru sezoanele mai călduroase există posibilitatea de a deschide parţial una dintre laturi, pe care sunt amplasate uşi secţionale industriale. A fost dotată cu măsuțe şi vitrine frigorifice noi, dispune de galantar pentru produse lactate, vestiare, spații destinate comercializării florilor.

Politica