Eveniment, Gorj, Oltenia

Om de afaceri din Glogova, dosar penal pentru evaziune fiscală de 955.000 de lei. Patronul făcea bani murdari din vânzarea lemnelor

evazionist

Patronul a două societăți comerciale din Gorj a ajuns în arestul IPJ Gorj, miercuri seara, fiind reținut pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Aurel Popescu sau „Moroiu”, cum i se mai spune, este din comuna Glogova. Acesta a păgubit bugetul de stat prin neînregistrarea în contabilitate a veniturilor realizate din vânzarea materialului lemnos.

Potrivit anchetatorilor, prejudiciul în acest caz este de aproximativ 955.000 de lei, perioada de derulare a acțiunilor ilegale fiind 2012-2015. Omul de afaceri a obținut bani murdari și din rambursări de TVA.
„Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au continuat cercetările într-un dosar penal aflat în lucru, procedând la reţinerea unui bărbat de 47 de ani, din comuna Glogova, administrator şi reprezentant legal a două societăţi comerciale, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată și spălare a banilor în formă continuată. În fapt s-a reţinut că, în perioada 2012 – 2015, ar fi comercializat material lemnos către persoane fizice, dar și către persoane juridice, fără a înregistra în evidențele contabile veniturile realizate, producând un prejudiciu în cuantum de 954.000 de lei. Totodată acesta, cu rea credinţă, a solicitat şi obţinut de la bugetul de stat cu titlu de rambursări de TVA sau a compensat cu alte obligaţii datorate bugetului de stat suma de 1.300.000 de lei. De asemenea, inculpatul a creditat, cu titlu de aport personal, cele două societăţi comerciale, cu suma de 1.163.000 de lei, cunoscând că provine din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acesteia”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
Aurel Popescu a ajuns și în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj cu propunere de arestare preventivă, riscând să își petreacă mulți ani după gratii dacă va fi găsit vinovat.

Previous ArticleNext Article
Comentarii
Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE