În urmă cu 96 de ani, pe 4 mai 1924, România disputa primul meci la Jocurile Olimpice de la Paris, competiție la finalul căreia avea să aducă prima medalie olimpică pentru sportul românesc. România a jucat primul meci cu Franța, pierdut cu 59-3, apoi, în cel de-al doilea meci, a fost învinsă de Statele Unite ale Americii, cu 37-0, echipa care avea să și câștige titlul olimpic. Aceasta a fost a doua participare oficială a sportului românesc la întrecerea olimpică, după ediția din 1900, tot de la Paris, România fiind reprezentată atunci de un singur sportiv, George Alexandru Plagino – tir.
Jocurile Olimpice de la Paris au reprezentat a doua competiție internațională de rugby la care România a fost invitată să participe, după Jocurile Militare Interaliate din 1919.
Deși toată lumea se aștepta ca oficialitățile să ajute la deplasarea delegației României la Jocurile Olimpice de la Paris, cu câteva zile înainte de plecare rugbyștii au fost anunțați că vor beneficia doar de un mic sprijin financiar. Ministerul de Finanțe, condus de Vintilă Brătianu, a aprobat doar o cincime din suma solicitată de către Comitetul Olimpic Român pentru echipa de rugby, numai 300.000 lei. Astfel, pentru rugby s-a organizat o campanie publică de strângere de fonduri. Personalități ale vieții sociale, studenți, școlari, profesori, cluburi, alături de jucătorii înșiși care reprezentau România au contribuit la adunarea sumei necesare deplasării.
Naționala a plecat spre Paris cu trenul, la clasa a treia, ajungând la destinație după patru zile. Fostul jucător Sterian Soare relata că procurarea echipamentului a fost în grija lor. Iar călătoria cu trenul, la clasa a treia până în Italia, apoi în picioare, pe culoare, alături de o mulțime de emigranți. Călătoria a urmat traseul Bucuresti – Carpinis – Zagreb – Triest – Milano – Torino – Modena – Nisa – Paris. Jucătorii au avut noroc, CFR-ul acordând o scutire de 75% la transportul pe teritoriul țării. Un ajutor nesperat a venit de la Brunelli, președintele Romcomit, care a aranjat o scutire de 50% pe căile ferate italiene. Ambasadele Iugoslaviei și Franței au oferit scutiri la taxele pentru vize.
„Eram o mână de elevi și studenți pripășiți prin cele câteva cluburi bucureștene de rugby, îndrăgostiți de acest joc și, deci, gata de sacrificii. Banii de tren și pentru echipament i-am procurat bătând pe la ușile unor familii prietene. Călătoria de 4 zile înspre capitala Franței am făcut-o pe băncile tari ale clasei a III-a, iar începând din Italia, în picioare, pe culoar, într-un tren ticsit de emigranți. Obosiți, practic extenuați, în zilele meciurilor am fost, pur si simplu, decimați și datorită unei alimentații precare”, nota jucătorul Stelian Soare în însemnările sale.
Românii au ajuns la Paris cu două zile înainte de meci și au fost primiți la gară de doi oficiali din partea Comitetului Olimpic Francez și conduși la sediul acestuia pentru o recepție, după care s-au cazat în Satul Olimpic.
Jocurile Olimpice de la Paris, 1924
4 mai, Franța – România: 59-3
Stadion: Olimpic Yves du Manoir (Colombes)
Spectatori: 15.000
A înscris: Florian Tudor 3p (eseu)
România: Dumitru Armășel (Stadiul Român), Eugen Sfetescu (Stadiul Român), Sorin Mihăilescu (Sportul Studențesc) – Tudor Marian (Tennis Club Român), Paul Nedelcovici (Sportul Studențesc) – Iosif Nemeș (Stadiul Român), Sterian Soare, Mihai Vardala (Stadiul Român) – Atanase Tănăsescu (Tenis Club Român), Ion Gârleșteanu (Stadiul Român) – Paul Vidrașcu (Tenis Club Român), Mircea Sfetescu (Stadiul Român), Niculae Mărăscu (Stadiul Român) (C), Gheorghe Bentia (Stadiul Român) – Florian Tudor.
Cu acest meci s-a inaugurat oficial Stadionul Colombes. Francezii erau îmbrăcați în tricouri și pantaloni albi, jambiere roșii, românii erau îmbrăcați în tricou albastru cu stema țării pe piept, pantaloni albi și jambiere roșii. Partida a fost arbitrată de Jacques Muntz de la Racing Club Paris, ajutat de Rutherford (SUA), arbitru de tușă pentru Franța și Constantin Ionescu pentru România.
La meci au asistat 15.000 de spectatori care înconjurau terenul, Nicolae Mărăscu, căpitanul României a oferit francezilor un buchet în amintirea rugbyștilor căzuți în război.
11 mai, SUA – România: 37-0
Stadion: Olimpic Yves du Manoir (Colombes)
Romania:
Dumitru Armășel (Stadiul Român), Eugen Sfetescu (Stadiul Român), Sorin
Mihăilescu (Sportul Studențesc) – Tudor Marian (Tennis Club Român), Ion
Gârleșteanu (Stadiul Român) – Iosif Nemeș (Stadiul Român), Sterian
Soare, Mihai Vardala (Stadiul Român) – Atanase Tănăsescu (Tenis Club
Român), Puia Volvoreanu – Paul Vidrașcu (Tenis Club Român), Mircea
Sfetescu (Stadiul Român), Niculae Mărăscu (Stadiul Român) (C), Gheorghe
Bentia (Stadiul Român) – Florian Tudor.
„La 15 și jumătate echipa
noastră își face apariția pe teren, fiind mult aplaudată. Îndârjirea cu
care apărase culorile naționale în matchul cu Franța atrăsese simpatia
spectatorilor. Se cântă imnul regal român. Apoi apare echipa americană
primită de asemenea cu aplauze”, se arată în articolul publicat în
ziarul Sportul din 18 mai 1924. *
(* Surse: – Încercare enciclopedică a rugbyului românesc de Constantin Zamfir (Editura FEST, 2014)
– Enciclopedia Educației Fizice și Sportului din România ediția a II-a, volumul II, București (Măiastra, 2015)
– Rugby, istorie românească povestită de un grivițean vol. 1, Traian Moldoveanu)
sursa: frr.ro
