joi, mai 16, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Copilă de 14 ani, care mergea în Polonia, fără acordul părinţilor, prinsă la graniţă

O fată de 14 ani, care circula cu documentele unei alte persoane şi care intenţiona să ajungă în Polonia, fără să aibă acordul părinţilor, a fost prinsă, în noaptea de marţi spre miercuri, de polţişti la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, fata călătorea într-un microbuz înmatriculat în Polonia.

„La controlul de frontieră, aceasta a prezentat o carte de identitate, eliberată de autorităţile din România. Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au constatat că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul instituţiei pentru cercetări”, se arată în comunicat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma cercetărilor, efectuate în prezenţa unui reprezentat al Autorităţii Tutelare, poliţiştii au stabilit că tânăra este cetăţean român, în vârstă de 14 ani, care nu are eliberat un document de identitate pe numele ei şi a recurs la această metodă deoarece dorea să meargă în Polonia şi nu avea acordul părinţilor, scrie Mediafax.

Poliţiştii efectuează cercetări, in rem, pentru fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei.

Politica