marți, mai 14, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Parlamentul Israelului, dizolvat

Parlamentul Israelului (Knesset) a fost dizolvat, miercuri seară, întrucât Benjamin Netanyahu, liderul partidului Likud şi premier în exerciţiu, nu a reuşit formarea unei coaliţii majoritare, astfel că vor fi organizate alegeri legislative anticipate, scrie Mediafax.

Moţiunea pentru dizolvarea Knessetului, elaborată de partidul Likud (centru-dreapta), a fost aprobată miercuri seară, după o dezbatere de 12 ore, cu un raport de voturi de 74/45, relatează cotidianul Times of Israel.

Scrutinul parlamentar anticipat este programat pe 17 septembrie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Moţiunea pentru convocarea alegerilor anticipate a fost susţinută de formaţiunile Likud, Yisrael Beiteinu, Iudaismul Unit al Torei, Shas, Uniunea Partidelor de Dreapta şi de mişcările politice ale etnicilor arabi israelieni Ra’am-Balad şi Hadash-Ta’al.

Criza politică din Israel ar putea conduce la amânarea prezentării oficiale de către Administraţia Donald Trump a planului de pace israelo-palestinian, contestat deja de liderii palestinieni.

Politica