miercuri, mai 15, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Centenarul, marcat în Slatina

Sute de slătineni de toate vârstele au luat parte, sâmbătă dimineaţa, în noua piaţetă din zona statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza pentru a participa la ceremonia prin care au fost marcaţi cei 100 de ani de la Marea Unire.

Steagurile, cocardele şi eşarfele tricolore au creat o imagine unică şi o atmosferă de patriotism. După slujba susţinută de un sobor de preoţi, a urmat o alocţiune a prefectului Silviu Neacşu, care a transmis un mesaj al premierului. Ulterior, cei prezenţi au depus coroane cu flori, la statuia domnitorului A. I. Cuza. Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat şi preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, primarul Emil Moţ, dar şi deputaţii Marius Iancu şi Dan Ciocan şi senatorul Renică Diaconescu. Totodată, la Slatina a fost prezentă şi o delegaţie a Bazei NATO de la Deveselu. De la copii de toate vârstele şi până la seniori ai cetăţii, slătinenii au venit în număr mare să marcheze Centenarul Marii Uniri şi să urmărească cel mai aşteptat moment al manifestării, parada militară. Ulterior, manifestările s-au mutat pe Esplanada municipiului Slatina, unde autorităţile au oferit tradiţionala fasole cu cârnaţi şi vin fiert. Pe scenă au susţinut momente artistice Ansamblul Folcloric „Doina Oltului”, Dinu Iancu-Sălăjanu, Claudia Ghiţulescu, formaţia Ro-Mania şi Viorica Macovei. Totodată, pe parcursul întregii zile, pe un ecran LED amplasat pe Esplanadă a fost proiectat filmul documentar „Slatina în Centenar”. Tot pe 1 Decembrie, dar seara de la ora ora 18.00, Paul Surugiu – Fuego a aprins iluminatul festiv din Slatina, artistul susţinând şi un recital. Sute de slătineni au fost de faţă la acest moment. Slatina are ghirlande luminoase tricolore pe străzi, anul acesta, când se sărbătoresc 100 de ani de la Marea Unire. Bradul de Crăciun, tunelul de lumini şi Moş Crăciun se numără printre atracţiile luminoase montate pe Esplanada Slatina. Sâmbătă seara, la aprinderea luminilor de sărbători, au fost prezenţi primarul Emil Moţ, viceprimarii Gigi Vîlceleanu şi Claudiu Stăncioiu, deputatul Marius Iancu şi vicepreşedintele CJ Olt, Virgil Delureanu.

 

Politica