miercuri, mai 15, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Opt autobuze electrice vor circula pe străzile Slatinei

Opt autobuze electrice vor fi achiziţionate pentru operatorul de transport în comun din Slatina, municipalitatea având ca partener Ministerul Dezvoltării pentru un proiect cu fonduri europene în valoare de 27 milioane lei, prin Programul Operaţional Regional.

Administratorul public al Slatinei, Cristian Cismaru, a declarat că pe lângă autobuze, proiectul presupune şi achiziţia a 11 staţii de încărcare.

„Am aprobat în Consiliul Local acordul de asociere şi acordul de parteneriat în vederea achiziţionării unor autobuze electrice prin Programul Operaţional Regional, Obiectivul Specific 4.1 Reducerea emisiilor de carbon în municipii reşedinţă de judeţ. Este un proiect în valoare de 27 de milioane de lei, cu TVA, care prevede achiziţionarea a opt autobuze de 12 metri lungime, full electric, cu specificaţii pentru zona noastră de pantă, împreună cu opt staţii de încărcare lentă şi trei staţii de încărcare rapidă”, a declarat Cismaru.

Policlinica Buna Vestire Craiova

El şi-a exprimat speranţa că, de la începutul anului viitor, autobuzele electrice să transporte deja călători în Slatina.

„Contribuţia municipiului Slatina este de doi la sută, adică aproximativ 450.000 lei. Am semnat acest acord de parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, urmează să transmitem documentaţiile, iar toate procedurile de licitaţie vor fi desfăşurate de către Minister. Sperăm ca, la începutul anului viitor, slătinenii să beneficieze de aceste mijloace de transport în comun ecologice”, a declarat administratorul public.

Totodată, municipalitatea va achiziţiona şi două autobuze de mici dimensiuni, care vor fi utilizate pentru rutele mai puţin aglomerate ale Loctrans SA, societatea care se ocupă de transportul public în comun din municipiu.

„Am făcut, anul acesta, pentru traseele care nu sunt foarte încărcate, în special în  perioada de weekend, un aport de capital de 500.000 lei pe care, din păcate, am fost nevoiţi să-l retragem din cauza condiţiilor ghidului solicitantului. Era considerat ajutor de stat şi rămâne ca pe bugetul local să mai achiziţionăm, în perioada următoare, două autobuze de mici dimensiuni, pentru traseele care nu solicită autobuze de dimensiuni mari şi, bineînţeles, tot pe Axa 4.1, vom achiziţiona prin Programul Operaţional Regional, în paralel cu proiectul cu Ministerul Dezvoltării, alte autobuze cel mai probabil hibride şi staţii de încărcare aferente acestor trasee. În acest ultim caz, deocamdată nu ştim câte vom achiziţiona, aşteptăm să iasă documentaţiile tehnice”, a mai declarat Cismaru.

Politica