duminică, aprilie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt: Pescarul înecat în Olt, în urmă cu aproape o lună, găsit în barajul de la Ipoteşti

Cadavrul unui bărbat a fost găsit, sâmbătă după-amiază, în barajul de acumulare de pe râul Olt de la Ipoteşti, de echipajul cu barcă al Detaşamentului Slatina care, de aproape o lună, execută misiuni de căutare a pescarului înecat în acea zonă.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu, a declarat că poliţiştii sunt cei care urmează să stabilească identitatea cadavrului găsit la aproximativ 30-40 metri de mal. „Pe timpul misiunii de căutare executate de echipajul cu barcă de la Detaşamentul Slatina, pe barajul Ipoteşti a fost găsit şi adus la mal cadavrul unui bărbat. Se aşteaptă sosirea echipajelor de la poliţie şi medicină legală. A fost găsit la aproximativ 30-40 de metri de mal”, a explicat plutonierul major Alin Băsăşteanu.

El a adăugat că trupul neînsufleţit era la suprafaţă, o persoană sunând la 112 şi sesizând acest fapt. „Ei erau în zona respectivă şi a sunat şi cineva la 112 care a anunţat că vede ceva şi că e posibil să fie cadavru”, a adăugat Băsăşteanu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mircea Lungu, în vârstă de 54 de ani, a plecat, în noaptea de 20 spre 21 martie, cu barca în largul barajului de acumulare de la Ipoteşti să întindă plasele pentru pescuit, un alt bărbat aşteptându-l la mal. Acesta din urmă a anunţat poliţia, după ce colegul său nu s-a mai întors, iar barca a fost găsită în larg.

Mircea Lungu se ocupa cu comerţul de peşte, pe care îl prindea din Olt, fiind cunoscut pentru acest lucru. Deşi era înregistrat din punct de vedere legal pentru a efectua comerţ, bărbatul de 54 de ani nu avea voie să pescuiască în barajul de acumulare de la Ipoteşti, deoarece barajul era închis. Astfel, peştele prins în setcile întinse de Lungu şi de celălalt bărbat a fost confiscat de reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor (AJVPS) Olt.

Politica