miercuri, mai 15, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Fotbal(F)/ Dublu succes pentru Real

Cele două grupări ale clubului din Bănie s-au impus în meciurile jucate în Superligă, respectiv Liga 1.

În primul meci oficial din campionat din acest an, Real Craiova a reuşit să se impună în meciul jucat la Işalniţa, scor 3-2, în faţa grupării Independenţa Baia Mare. Elevele lui Sorin Pătraşcu au marcat prin Genoveva Roşie, care a reuşit o dublă, şi Iulia Obreja.

“A fost un meci bun făcut de echipa noastră, care se menţine astfel în primele 4 grupări din Superligă. Era important să obţinem cele 3 puncte, pentru că etapa viitoare ne aşteaptă un meci foarte greu la Târgu Mureş în faţa unie echipe care în ultimii ani s-a luptat pentru titlu cu Olimpia Cluj”, a declarat antrenorul echipei Real Craiova, Sorin Pătraşcu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acesta a folosit în jocul cu echipa din Baia Mare următoarea formulă: Timovski-Caia, Ioniţă, Simion, Stan – Streche, Cosma, Obreja, Roşie – Vlădulescu, Radu. Au mai intrat Dobre, Neagoe şi Călinoiu. Pe lângă meciul de la Işalniţa, în Superligă s-au mai disputat în cadrul rundei cu numărul 11 meciurile: Navobi Iaşi – Vasas Femina Odorhei 5-2, CFR 1933 Timişoara – Heniu Prundu Bârgăului 1-3, CSS Târgovişte – ASA 2013 Târgu Mureş 1-1 şi Olimpia Cluj – Asociaţia “Fotbal Club Fair-Play” Bucureşti 5-0.
Etapa viitoare, Real Craiova va evolua pe 2 aprilie pe terenul celor de la ASA Târgu Mureş. Atât Superliga, cât şi Liga 1 va lua o pauză până pe 2 aprilie deoarece naţionalele României au jocuri amicale. Tot la finele săptămânii trecute, Real II Craiova s-a impus în deplasarea de la Paşcani, scor 4-0, în faţa echipei locale CSM. Pentru formaţia craioveană antrenată de Daniel Naicu şi Sorin Popescu au marcat Roxana Sorescu (10), Alina Beia (60) şi Roberta Dimulescu (70). În min 75, Real II putea să mai marcheze un nou gol, dar Cristina Vîlceanu a ratat un penalti.

“Puteam să ne impunem la un scor mult mai mare, după un meci pe care l-am controlat în totalitate. Suntem mulţumiţi de rezultatul obţinut, mai ales că ne-am apropiat de locul 4. Sper să ne impunem şi etapa viitoare în faţa celor de la Galaţi, pentru că această victorie ne-a adus un moral bun”, a afirmat Daniel Naicu.

La Real II în jocul de la Paşcani au fost folosite: Roxana Rotaru – Amalia Bobîrneci, Sonia Erceanu, Roxana Sorescu, Cristina Vîlceanu, Roberta Dimulescu, Loredana Stanciu, Alina Beia, Alexandra Negurici, Andreea Mărgulescu şi Georgiana Pozmac. Au mai jucat: Albertina Movileanu şi Camelia Dorobanţu. Pe 2 aprilie, Echipa secundă a Realului va juca pe teren propriu cu Universitatea Galaţi, ocupanta locului 6 în Liga 1. Tot în runda a opta din Liga 1 s-au mai jucat alte 2 meciuri care s-au încheiat cu rezultatele: Armonia Dolheşti – Selena SN Constanţa 0-2 şi Universitatea Galaţi – Universitatea Alexandria 1-6. Partida FCM Viitorul Reghin – Măgura 2012 Bacău se va disputa duminică, de la ora 11.

Superligă
Etapa viitoare:

25 martie, ora 11
Heniu Prundu Bârgăului – Navobi Iaşi
2 aprilie, ora 11
Vasas Femina Odorhei – CSS Târgovişte
ASA 2013 Tg. Mureş – Real Craiova
Independenţa Baia Mare – Olimpia Cluj
AFC “Fair-Play” – CFR 1933 Timişoara

Clasament
1. Olimpia Cluj 10 10 0 0 86-3 30
2. CFR 1933 Timişoara 10 7 1 2 41-21 22
3. ASA Tg. Mureş 10 6 1 3 43-15 19
4. Real Craiova 11 6 0 5 23-35 18
5. Navobi Iaşi 10 5 2 3 30-17 17
6. CSS Târgovişte 11 4 2 5 21-32 14
7. Prundu Bârgăului 10 3 0 7 20-37 9
8. AFC” Fair-Play” 11 3 0 8 22-62 9
9. Vasas Femina 10 2 1 7 11-40 7
10. Independenţa Baia Mare 11 2 1 8 11-46 7
Liga 1

Clasament
1. Universitatea Alexandria 8 8 0 0 31-3 24
2. Selena SN Constanţa 8 7 0 1 26-9 15
3. Armonia Dolheşti 8 5 0 3 23-11 15
4. Viitorul Reghin 7 4 0 3 28-9 12
5. Real II Craiova 8 3 0 5 10-31 9
6. Universitatea Galaţi 8 2 1 5 27-27 7
7. Măgura Bacău 7 1 1 5 8-21 4
8. CSM Paşcani 8 0 0 8 2-44 0

Etapa viitoare:
2 aprilie, ora 11
Universitatea Alexandria – Măgura 2012 Bacău
Real II Craiova – Universitatea Galaţi
Selena SN Constanţa – CSM Paşcani
Armonia Dolheşti – FCM Viitorul Reghin

Politica