luni, iunie 17, 2024

Ultima ora

Sport

Florin Piersic a pășit în cea de-a 80-a iarnă a sa

Mărgelatu, Pintea, haiducul Șaptecai, Tănase din Ciulinii Bărăganului și fiecare persoanj pe care l-a interpretat în cariera sa reprezintă o mască a actorului, dar și o trăire a omului Florin Piersic. Om care astăzi a împlinit 80 de ani.

Talent, carismă, sensibilitate, putere, energie, drag de artă și de oameni sunt câteva cuvinte ce descriu complexitatea lui Florin Piersic.

Chipul lui Mărgelatu cu pălăria trasă pe față, îmbrăcat în mantia lungă și neagră, ''echipat'' cu arma în care suflă după ce trage, dar și nelipsitele semințe de floarea-soarelui, nu sunt doar secen dintr-un film, toate alcătuiesc un tablou în care aproape oricine îl regăsește pe Florin Piersic.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nu a vrut să-și sărbătorească ziua, dar oamenii din jurul său au făcut-o să fie specială.

„N-am vrut să mă sărbătoresc în niciun fel, pentru că e târziu. Pentru mine e târziu. Am fost sărbătorit în fiecare an, la fiecare întâlnire cu aceia care m-au făcut cetăţean de onoare al tuturor oraşelor din România. Dar am fost făcut cetăţean de onoare şi la Nazaret, în Israel, de către primăria de-acolo. Am primit una dintre cele mai frumoase decoraţii din viaţa mea în Israel. Prima decoraţie pe care am primit-o a fost "Steaua României" şi gradul de Cavaler. Sunt singurul care a primit medalia guvernamentală a Israelului. Între timp s-au petrecut lucruri frumoase, cinematograful unde am bătut la burtica mamei mele, astăzi, pe 26 ianuarie – a fost cinematograful în care tatăl şi mama mea erau la un film cu Tarzan şi de acolo mama mea a spus tatălui meu în timpul proiecţiei, noaptea, la ora 10 noaptea, "Ştefane, să ştii că o să nasc!". Şi au dus-o şi la 04:45 dimineaţa am apărut eu pe lume – cinematograful acela poartă numele meu, aici, în Cluj. Ce poate să fie o satisfacţie mai mare, decât aceasta, că sala de cinema în care am bătut la poarta vieţii îmi poartă numele?” a povestit Florin Piersic pentru Mediafax.

”Gândiţi-vă că am fost făcut la universitatea cea mai mare din Europa de Est, la Universitatea de Vest din Timişoara, Doctor Honoris Causa. Un teatru, în Salina de la Târgu-Ocna, unde am jucat piesa "Străini în noapte", poartă numele meu, un teatru superb, făcut din scândură în sare, într-o grotă de sare imensă, unde am avut peste 300 de spectatori, când am deschis teatrul. Sunt multe alte bucurii pe care le-am trăit, de pildă la Bucureşti. De ce să fiu eu primul pe "Aleea Celebrităţilor"? Noi nu suntem celebri, noi suntem nişte actori mai buni, mai cunoscuţi, dar nu suntem Charlie Chaplin, nici Walt Disney, nici Greta Garbo, nici Jack Nicholson, nici Al Pacino. Suntem nişte actori mai buni, dar ăştia suntem. Am avut mari satisfacţii”, spune actorul despre el în același interviu.

O surpiză plăcută i-a făcut și România Film care a decis ca din ziua de 27 ianuarie până în 30 ianuarie, toate cinematografele din România să proiecteze filme cu Piersic pe gratis.

Povestitul face parte din natura lui. E conștient că vorbește mult, dar îi place. Pentru că este un om care are ce spune.  

Îi place să povestească, să spună bancuri, să împărtășească oamenilor crâmpeie din viața sa ori de câte ori are ocazia, convins fiind că din orice spune se poate învăța ceva.

Foto:radiocatch22.com

Politica