miercuri, mai 15, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

96% dintre români cred în Dumnezeu

 

În perioada 13 şi 14 august, IRES a realizat un sondaj de opinie dedicat percepţiilor românilor asupra mai multor chestiuni care ţin de religie. Studiul a fost realizat pe un eşantion multistratificat, probabilist, reprezentativ la nivel naţional, de 1.001 indivizi de 18 ani şi peste. Eroare maximă tolerată de plus/minus 3,1%. Interviurile s-au desfăşurat prin metoda CATI.
Mai mult de un sfert dintre participanţii la studiul IRES (26%)  susţin că au fost cel puţin o dată într-un pelerinaj, 21% dintre ei de mai multe ori.
Mormântul lui Arsenie Boca (Prislop) (21%), Mănăstirile din Moldova (18%) şi Mănăstirea Nicula (jud. Cluj) sunt locurile de pelerinaj în care au fost până acum cei mai mulţi dintre cei chestionaţi. 44% dintre cei care merg în pelerinaje fac acest lucru cu ocazia unor sărbători religioase. Pe lângă sărbătorile închinate Fecioarei Maria, românii mai merg în pelerinaje şi de Paşti, de Sărbătoarea Sfintei Parascheva, de Crăciun sau cu ocazia hramurilor bisericilor sau mănăstirilor.
83% dintre respondenţii, care au fost cel puţin într-un pelerinaj, susţin că intenţionează să facă acest lucru şi în viitor, printre destinaţiile pe care şi le doresc respondenţii sunt: mormântul lui Arsenie Boca şi Prislop (18%), Mănăstirile din Moldova (15%), Ierusalim/Israel (11%).
Percepţia şi raportarea românilor la religie şi Biserică:
77% dintre cei chestionaţi sunt de acord cu ideea conform căreia religia înseamnă adevăr (77%), alţi 17% nu sunt de acord cu această idee;
Pentru 89% dintre cei chestionaţi religia a fost considerată importantă în familia lor, în perioada copilăriei;
Aproape trei sferturi dintre respondenţi (72%) îl consideră pe Dumnezeu foarte important în viaţa lor, în timp ce alţi 22% declară că este important;
În ceea ce priveşte rolul Bisericii, 86% sunt de acord că Biserica oferă răspunsuri pentru nevoile spirituale ale oamenilor, 76% cred că aceasta oferă răspunsuri pentru problemele morale, 72% pentru problemele din viaţa de familie, 61% pentru problemele tinerilor, iar 59% pentru problemele sociale;
69% dintre participanţii la studiu se roagă cel puţin o dată pe zi, 27% de mai multe ori pe zi, iar 42% o dată pe zi. 13% au acest obicei de câteva ori pe săptămână, în timp ce 6% de câteva ori pe lună, iar restul mai rar. 3% dintre respondenţi spun că au acest obicei. 83% dintre respondenţi spun că rugăciunea i-a ajutat de-a lungul vieţii în mare şi în foarte mare măsură;
Mai mult de jumătate dintre respondenţii creştini susţin că obişnuiesc să se spovedească, jumătate dintre aceştia (51%) de câteva ori pe an, iar un sfert o singură dată pe an. 8% recurg la spovedanie mai rar de o dată la zece ani. 1% spun că se spovedesc în fiecare săptămână, iar 3% susţin că fac acest lucru o dată pe lună;
Schimbarea religiei este un fenomen izolat în România, doar 4% dintre participanţii la studiu declarând că şi-au schimbat, de-a lungul timpului, confesiunea;
Participarea la evenimentele religioase este ridicată: 45% dintre cei chestionaţi participă cel puţin o dată pe lună la slujbe sau alte evenimente religioase, 31% participă de câteva ori pe an, 5% cel mult o dată pe an, 13% mai rar decât o dată pe an. Doar 5% dintre respondenţi spun că nu merg niciodată la slujbe sau alte evenimente religioase;
70% dintre cei chestionaţi plătesc o cotizaţie anuală către biserica/parohia căreia îi sunt arondaţi, iar peste trei sferturi (77%) susţin că fac donaţii atunci când merg la biserică, iar sumele variază de la sub 50 de lei (25%) până la peste 200 de lei (11%)
În ce mai cred românii în 2015?
Cei mai mulţi români (96%) cred în Dumnezeu
89% cred că există suflet
89% cred în păcat
85% cred în îngeri
75% cred în Rai
66% cred în Diavol
66% cred în Iad
64% cred în viaţa de după moarte
În acelaşi timp însă, 63% dintre cei chestionaţi cred că un politician care nu crede în Dumnezeu nu este potrivit pentru a ocupa o funcţie publică.

Sursa: orthonews.ro

Politica