vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Evaluarea naţională la Matematică, uşoară

Absolvenţii clasei a VIII-a au trecut, ieri, şi de ultimul hop al evaluării naţionale. Au susţinut examen la Matematică. Subiectele nu au fost dificile, însăşi profesorii au confirmat acest lucru. Ceea ce le-a dat bătai mari de cap a fost subiectul al doilea, subpunctul doi. Profesorii de matematică de la Colegiul Naţional Carol I erau ieri, pur şi simplu sideraţi de formularea exerciţiului al doilea, motivând că este ambiguă. Enunţul suna în felul următor:”Calculaţi media aritmetică a numerelor de două cifre, multipli ai lui 40”.

„Formularea este ambiguă, nu spune mulţimea de numere, sunt două mulţimi în care se pot lua divizorii. Exerciţiul acesta este cu probleme. Este nenorocire cu acest subiect pentru că este interpretabil, au fost copii care au considerat multipli numere întregi şi cu minus nu numai numerele naturale pentru că acolo zice numerele de două cifre şi nimeni în patru ani nu şi-a pus problema că-40 nu are două cifre,dar are. Unii chiar au tăiat şi au luat patru multipli. Deci era 40 şi 80, media aritmetică dădea 60 cum au făcut o parte şi nu ştim care va fi baremul. Trebuia să precizeze că de asta s-a învăţat la şcoală, patru ani că sunt numere întregi, naturale, raţionale şi reale, nu au specificat de care numere. Naturale sau întregi pentru că au fost divizori şi multiple în ambele mulţimi şi îi spui copilului că e doar număr de două cifre. S-a greşit în formulare. Lipseşte cuvântul întregi sau naturale. Nu au fost dificile, dar au avut şi subiect de departajat, punctul c, de la ultima problemă a fost mai greu decât la sesiunea pentru olimpici, era unul din unghiurile mai greu de văzut, cerinţa, la olimpici le-a dat unghiul dintre două feţe laterale alăturate, iar acum le-a dat între două feţe opuse unde dreapta de intersecţie a celor două plane nu se vedea şi aveau ceva mai mult de demonstrat”, a declarat Monica Stanca, profesor de matematică la Colegiul Naţional Carol I.

După terminarea studiilor gimnaziale, absolvenţii îşi fac acum planuri despre admiterea la liceu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Au fost foarte uşoare comparativ cu ce mă aşteptam, mă aşteptam să fie mai grele, când am văzut subiectele la matematică eram sigură că nivelul va fi tot acelaşi. Le-am rezolvat pe toate, nu am greşit nimic. Mă aştept la un 9, 90 ca să nu zic 10.Vreau să intru la Știinţe ale Naturii la Colegiul Naţional Carol I, a spus Cristina Maria Geormăneanu, absolventă clasa a VIII-a.

„Au fost acceptabile subiectele, un nivel mediu, cel puţin subiectul doi zicea media aritmetică a numerelor de două cifre multiple ale lui 40.Este interpretabil, nu spune nici naturale, nici întregi, o parte din copii le-au luat cu plus, numere pozitive, 40 şi 80 şi le-a dat media aritmetică 60, iar pe cealaltă parte eu am cu numere negative. Cred că ori au vrut să fie o capcană sau nu au sesizat. M-am încadrat în timp cu rezolvarea subiectelor, cred că o să obţin un 9 sau 9.50, oscilez. Vreau să merg la filologie”, spune Alisa Homeg.

Din 5.343 candidaţi înscrişi la Evaluarea Naţională, la proba de Matematică au fost prezenţi 5.127. Rezultă că 216 absolvenţi de gimnaziu au absentat la această probă. De asemenea lucrările sunt corectate în două centre de evaluare.

 

 

 

Politica