miercuri, mai 15, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

“Jungla urbană” din Craiova

Poate că insesizabilă pentru mulţi, jungla urbană există. Şi nu ne referim aici la păduri tropicale, musonice sau pădurile de tei sau de salcâm din Dolj. Este vorba de copăceii care au crescut pe diverse clădiri din Craiova, iar mulţi dintre aceştia se pot observa chiar şi în centrul oraşului.

Vizavi de Universitatea din Craiova se poate observa o clădire nereabilitată, care, lângă balcon, are crescut un frumos copăcel. Un ochi sensibil l-ar observa şi ar considera cel puţin curios faptul că pe acoperişul unei clădiri a răsărit un copăcel.

Mergând spre Centrul Vechi, din nou o clădire nerestaurată, un alt copăcel. Sau mai degrabă mai mulţi, pentru că în imagine se poate vedea cum etajul clădirii este ocupat de câţiva locatari verzi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tot în Centrul Istoric, pe strada Traian Demetrescu, un alt arboraş s-a născut practic din zidul unei clădiri. Nu putem decât să ne mirăm de faptul că dintr-un zid poate ieşi o aşa minune. Totuşi, fiind lângă o terasă, i-ar putea scuti pe patroni de a cumpăra umbrele pentru consumatori. În timp, când va creşte, craiovenii se pot adăposti la umbra lui şi pot savura o limonadă în vreme călduroasă.

Firav, pe sediul ANAF Dolj un mic arboraş a reuşit să îşi facă rost printre betoane. Nu ştim dacă îşi plăteşte taxele, însă pare a creşte necontenit pe balconul clădirii.

Hotelul New York, nu a fost nici el iertat, astfel că, din crăpăturile balconului au crescut mai multe ierburi care dau un aspect vintage clădirii nerenovate.

Iar ca să dovedim că minunile chiar există, viaţă a prins şi o sămânţă ajunsă pe acoperişul bisericii “Sfinţii Apostoli” de pe strada cu acelaşi nume. Necontenit s-a transformat într-un drăgălaş copăcel care probabil nu a fost sesizat de prea multe persoane.

Iar în încheiere, vă lăsăm să admiraţi cei doi copaci care au crescut dintr-o clădire aflată pe strada M. Kogălniceanu.

Şi, iată că, pe lângă obiectivele tursitice din Bănie, cum ar fi Centrul Istoric sau Parcul “Nicolae Romanescu”, turiştii pot admira îndeaproape şi “jungla urbană” crescută probabil şi pe alte clădiri ale municipiului.

 

 

Politica