marți, mai 7, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiovenii au triumfat doar la echipe

Atleţii din Bănie n-au reuşit să se întoarcă cu premii balcanice în probele individuale, însă au ajutat la linia de clasament a echipelor înscrise de lotul României. Sâmbătă, la Darica(Turcia), a avut loc Campionatul Balcanic de Cros, competiţie, ce a adăugat câteva medalii în vitrina federaţiei române de atletism. Ca urmare a performanţelor obţinute la Campionatul Naţional, şase craioveni au făcut parte din delegaţia tricoloră deplasată în Turcia, iar toţi şase au avut rezultate ce au contat la distincţiile adjudecate în întrecerea echipelor.

De la CSM Craiova, Ştefana Andrei a încheiat cursa seniorilor de 10 km pe poziţia a şasea, cucerind medalia de argint împreună cu colegii săi la echipă, Elena Moagă s-a clasat pe locul cinci la individual, categoria seniori, urmată de Daniela Constantinescu – locul opt, ambele urcând pe a doua treaptă a podiumului, cu echipa de senioare a României. În fine, de la clubul municipal din Bănie Bogdan Motogna a trecut linia de sosire al nouălea, iar alături de echipa de tineret a obţinut tot o medalie de argint.

CSU Craiova a avut selecţionate în lotul naţional pentru competiţia de la Darica două sportive, Ionela Dincă şi Luminiţa Achim. Prima a venit pe locul nouă la senioare, fiind componentă a echipei medaliate cu argint, iar cea de-a doua sportivă a triumfat împreună cu echipa feminină de tineret, câştigând titlul balcanic, în vreme ce la individual Achim a ocupat locul şase. De menţionat este faptul că Ştefana, Moagă şi Constantinescu, graţie celor amintite, s-au calificat la Cupa Internaţională de Cros de la Dubai, ce urmează a se desfăşura în 22 ianuarie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica