Oltenii au ratat o șansă uriașă, fiind bătuți de apărătorii centrali ai celor de la CFR Cluj. Două – trei sute de suporteri din Peluza Nord...
Circulația feroviară în județul Gorj a fost afectată de furtuna care a avut loc după-amiază. Două trenuri de călători vor ajunge la destinație cu întârziere. Reprezentanții...
Mai multe trenuri care circulă în zona Regionalei CFR Craiova vor fi anulate săptămâna viitoare. Aceasta, pentru CNCF CFR SA face lucrări la infrastructura feroviară între...
Sorții au hărăzit echipei lui Devis Mangia pe gruparea moldoveană în fața căreia obținut o victorie și a pierdut o dată în sezonul regulat. CSU Craiova...
Circulaţia feroviară pe Magistrala 900 a fost reluată în jurul orei 22. Traficul a fost blocat, joi, între stațiile Drobeta Turnu Severin – Gârniţa, după ce...
Avizul Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) a CFR SA este singura procedură care mai trebuie îndeplinită pentru ca lucrările să înceapă la Centura de Nord sau...
UPDATE/ Instanța a dispus cercetarea lui Ninel Cercel sub control judiciar. Ninel Cercel, fost director al Regionalei Craiova a CFR Călători, în prezent secretar de stat...
Gara Caracal se numără printre staţiile din ţară unde CFR Infrastructură oferă wifi gratuit, pentru călători. Potrivit unui comunicat de presă remis de CFR Infrastructură, serviciul...
Un bărbat de 49 de ani a fost lovit de tren, miercuri dimineața, suferind leziuni grave la piciorul drept. Accidentul s-a petrecut în gara din Turceni....
Aproximativ 300 de pasageri ai trenului Timişoara Nord – Bucureşti Nord au rămas pe un câmp din judeţul Olt, marţi, timp de mai bine de o...
Cu greu poți salva vieți în cazul unui accident feroviar. Este concluzia la care au ajuns reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) din Mehedinți, în...
Începând de vineri, 9 iunie 2017, intră în circulație Trenurile Soarelui, programul estival de transport al CFR Călători. Timp de trei luni, până la data de...
CFR Călători Craiova sărbătorește copilăria prin organizarea la 1 Iunie – Ziua Copilului, a evenimentului „Zâmbet de Copil”, dedicat anul acesta copiilor separați de familii, din...
CFR Călători lanseaza oferta de călătorie „Hai cu trenul in vacantă !”, valabilă din data de 02 iunie 2017, pe ruta directa cu trenul in Grecia...
CFR Călători informează că în perioada 2 iunie – 2 octombrie a.c., pasagerii vor avea legături directe de la București către Salonic, Halkali/Istanbul, Sofia și retur....
CFR Călători informează că începând cu data de 26 martie 2017, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03.00...
Greva spontană a CFR-iștilor i-a bulversat pe oltenii care călătoresc cu trenul. Aceasta pentru că, informațiile furnizate de CFR, la serviciul telefonic dedicat, nu au corespuns...
Protestul CFR-iștilor s-a încheiat la ora 9.40. În total, șapte trenuri, dintre care două de călători, au fost reținute în Gara Filiași, de angajații CFR Infrastructură...
Începând de luni, angajaţii CFR intră în grevă japoneză. Vor purta banderole albe timp de 3 zile, fiind nemulţumiţi că Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii nu le-a...
45% reducere la biletele emise la stand Vouchere cu reducere de 45% Înperioada10 – 12martie2017, CFR Călătoriparticipă la cea de a 37-a ediție a Târgului de...