marți, noiembrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

CSU Craiova salută campioana României!

Oltenii au ratat o șansă uriașă, fiind bătuți de apărătorii centrali ai celor de la CFR Cluj.

Două – trei sute de suporteri din Peluza Nord sunt în fața stadionului pentru a-i purta pe favoriți spre victorie, implicit spre titlu. Imboldul fanilor pare decisiv în startul meciului. Dan Nistor, de la 25 de metri, șutează incredibil, din drop, în dreapta lui Arlauskis. CSU Craiova are 1-0 din minutul 9. Oltenii joacă italienește, la rezultat. Dar tactica e dejucată în minutul 36, când Vincius, de lângă Acka, marchează pentru 1-1. Finalul e pe contre, cu două șanse imense de ambele părți. Vincius respinge de pe linia porții șutul lui Bărbuț, în vreme ce Pigliacelli are o intervenție mare cât un gol, la execuția lui Rondon, din 4 metri. 1-1 la pauză.
Partea secundă începe sub semnul echilibrului: șuturi puternice de la distanță ale lui Koljic și Chipciu, fără efecte pe tabelă. Spart de reluarea cu capul al lui Boli, din 6 metri, pentru 1-2. Oltenii nu au replică. Ardelenii dau lovitura cu un sfert de oră înainte de final, când Deac marchează de la punctul cu var, după ce Hațegan dă penalti după o ținere între Cosic și Vinicius. Koljic reia peste centrarea lui Nistor, mai sunt 5 minute de joc. În care nu se mai întâmplă nimic spectaculos. Cicâldău și ai săi ratează o șansă uriașă: să aducă un titlu în Bănie.

CSU Craiova – CFR Cluj 1-3
Au marcat: Nistor 9 / Vinicius 36, Boli 56, Deac 77
CSU Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Cosic, Acka, Vătăjelu – Nistor, Mateiu (75 Ivanov), Cicâldău – Bărbuţ (59 Ivan), Koljic, Mihăilă (75 Baiaram). Antrenor: Cristiano Bergodi.
CFR Cluj: Arlauskis – Burcă, Vinicius, Boli, Camora – Itu (64 Hoban), Bordeianu (84 Luis Aurelio), Deac – Omrani (84 Pereira), Rondon (64 Costache), Joca (7 Chipciu). Antrenor: Dan Petrescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica