vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Trenul Timişoara Nord – Bucureşti Nord a rămas blocat, timp de o oră, pe un câmp la Radomireşti

Aproximativ 300 de pasageri ai trenului Timişoara Nord – Bucureşti Nord au rămas pe un câmp din judeţul Olt, marţi, timp de mai bine de o oră, după o defecţiune a locomotivei, CFR Călători deschizând o anchetă pentru a stabili cauzele care au dus la incident.

 

Incidentul s-a petrecut în zona comunei Radomireşti, din judeţul Olt, în momentul în care trenul a încercat să frâneze, potrivit purtătorului de cuvânt al CFR Călători, Alina Predescu. Ea a declarat, pentru Jurnalul Olteniei că cei aproximativ 300 de pasageri din tren „au fost în siguranţă şi şi-au continuat călătoria cu acelaşi tren”, după mai bine de o oră de staţionare, în câmp.

Reprezentantul CFR Călători a adăugat că se cercetează cauzele care au dus la producerea incidentului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Vagoanele nu au rămas pe câmp. A fost un incident în circulaţia trenului 1696 Timişoara Nord – Bucureşti Nord. Astăzi, în jurul orei 8.00, acest tren a frânat automat în zona Radomireşti, din cauza unei probleme apărute în circulaţie. Cei aproximativ 300 de pasageri au fost în siguranţă şi şi-au continuat călătoria cu acelaşi tren. Trenul şi-a reluat, practic, traseul după aproximativ o oră de staţionare. La acest moment sunt cercetate cauzele care au condus la incident”, a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, Alina Predescu.

Cu privire la faptul că locomotivele şi-au continuat drumul, în timp ce cele opt vagoane au rămas în câmp, reprezentantul  CFR a comentat:  „Nu ştiu să vă spun exact care au fost manevrele care s-au efectuat”.

Politica