duminică, iunie 16, 2024

Ultima ora

Sport

A încercat să intre în țară cu 40 de kilograme de metamfetamină

Un cetățean străin a încercat să intre în România, pe la punctul de trecere al frontierei Calafat, cu 40 de kilograme de metamfetamină. Acesta este cercetat acum pentru trafic de droguri internațional și trafic de droguri intern. Acesta conducea un camion, iar oamenii legii l-au oprit pentru control. Aceștia au găsit, ascunse, 40 de kilograme de droguri.

„La data de 23 mai 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova și polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unei persoane (cetățean străin), cercetată pentru trafic internațional de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare risc.

Astfel, aceasta a fost prinsă în flagrant delict de către polițiștii de frontieră la intrarea în țară, în timp ce ar fi deținut și transportat, pe ruta Bulgaria – Germania, aproximativ 40 de kilograme de metamfetamină (drog de mare risc), ascunse în capitonajul cabinei autocamionului pe care îl conducea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La aceeași dată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea persoanei (cetățean străin), cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare risc”, spun procurorii doljeni.

Bărbatul a fost arestat acum pentru 30 de zile, iar întreaga cantitate de drog a fost ridicată în vederea cercetărilor.

Politica