luni, iunie 17, 2024

Ultima ora

Sport

Spitalul Județean Mehedinți a primit încă două tuneluri de dezinfectare

Două tuneluri de decontaminare au fost donate luni, la două secții externe ale Spitalului Județean de Urgențe din Drobeta Turnu Severin, unde sunt tratați bolnavi infectați cu COVID-19.

Prefectul de Mehedinți, Cristinel Pavel, a ținut să mulțumească celor care au făcut donația către spital și a specificat că este vorba de aceiași sponsori care au donat primul tunel la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.

„După ce în data de 17 aprilie a.c. a fost adus un tunel dezinfectant la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgențe, prin bunăvoința acelorași sponsori, astăzi a fost instalat un tunel dezinfectant la secția de pneumologie și un alt tunel la secția de boli infecțioase.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cele două aparate vor crește siguranța tuturor celor care îl vor folosi, pacienți și cadre medicale deopotrivă.

Vreau să mulțumesc tuturor celor care au ajutat spitalul în această bătălie cu noul coronavirus, pentru sprijinul acordat în această perioadă dificilă”, a declarat prefectul Cristinel Pavel.

Viceprimarul Drobetei, Daniel Cârjan, a mulțumit, de asemenea, celor care și-au oferit ajutorul în această perioadă.

„Mulțumesc în numele comunității tuturor celor care au dat dovadă de solidaritate în aceste zile venind în sprijinul instituțiilor și a persoanelor care se află în prima linie în lupta cu noul coronavirus”, a spus viceprimarul.

Politica