marți, mai 7, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Doljenii din Secu, despăgubiţi pentru porcii sacrificaţi de teama pestei. Primarul şi viceprimarul, criticaţi în Colegiul Prefectural

Doljenii din satul Comănicea, al comunei Secu, şi-au primit despăgubirile pentru porcii sacrificaţi preventiv în urma apariţiei unui focar de pestă porcină în localitate. Între cei aflaţi pe lista pentru despăgubiri se află şi viceprimarul localităţii, cu nu mai puţin de 15 porci. Prefectul de Dolj cere să se verifice dacă edilul creştea într-adevăr porci pentru consum propriu, așa cum a declarat, ori pentru a-i vinde.

Primarul şi viceprimarul comunei Secu au fost dur criticaţi în şedinţa Colegiului Prefectural, de marţi. Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare, dar şi prefectul de Dolj au afirmat că cei doi au pus piedici autorităţilor în gestionarea situaţiei privind focarul de pestă porcină de luna trecută, din satul Comănicea.
„Toate autorităţile implicate au acţionat corect şi conform planificării făcută de comun acord, mai puţin primăria locală. Ba mai mult, aş vrea să spun că ne-au împiedicat să rezolvăm problema pe care o puteam rezolva într-o zi. A trebuit să o rezolvăm în două zile şi aşa este când încep unii care habar nu au de ce vorbesc să îşi dea cu părerea despre lucruri pe care nu le-au ştiut. Şi chiar dacă par răutăcios, să ţtiţi că ne-au creat foarte mari probleme, pentru că a trebuit să intrăm în focarul respectiv la ora 16, în condiţiile în care cel cu buldo, care trebuia să sape groapa îl învăţaseră oamenii să plece acasă, cel cu maşina de cărat cadavre, la fel. Decizia de ucidere preventivă pe care am luat-o s-a dovedit a fi una bună. Avem deja 26 de zile de când am ieşit din focarul de la Comănicea, nu avem animale cu semne clinice de boală. Controlăm în continuare zona”, a afirmat Andrei Butaru, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj.
Acesta a mai anunţat şi că oamenii ale căror animale au fost sacrificate au fost despăgubiţi.
„Ieri (n.r. – luni), la ora 14, am plătit toţi oamenii care au avut animale. Ieri s-au făcut plăţile de 700 milioane lei. Dosarele s-au întocmit într-o săptămână”, a spus Butaru.
Între cei despăgubiţi se află şi viceprimarul comunei Secu. Acesta a primit bani, conform autorităţilor, pentru 15 porci pe care edilul susţinea că îi creşte pentru consum propriu. Prefectul are îndoieli.
„În loc să vă ajute mai mult v-au pus piedici. Apropo de viceprimar, eu zic că DSP putea să ia atitudine. 15 porci crescuţi într-o gospodărie, zic că nu este pentru consum propriu şi să ne spuneți dacă normativele permit creşterea a 15 porci într-o gospodărie”, a precizat prefectul de Dolj, Narcis Purcărescu.
Reprezentanţii DSP Dolj vor întocmi o informare pe care o vor prezenta, cel mai probabil, la următoarea şedinţă a Colegiului Prefectural.
Practic, primarul şi viceprimarul sunt acuzaţi că au alimentat panica şi revolta oamenilor din localitate. Sacrificarea preventivă a porcilor din satul Comănicea, al judeţului Dolj, a fost încheiată pe 1 noiembrie, după aproape o zi de discuţii între autorităţi şi localnicii din Comănicea, care s-au revoltat când au aflat că vor rămâne fără animalele pe care s-au chinuit să le crească tot anul. În timpul nopţii, mulţi s-au grăbit să îşi sacrifice animalele pentru a nu pierde carnea.
Din 94 de porci câţi erau în evidenţele autorităţilor, au mai fost găsiţi 70.
Reamintim că în satul Comănicea a fost confirmat un caz de pestă porcină africană, fiind singurul caz din judeţ. Autorităţile au luat decizia sacrificării tuturor porcilor din sat.
„Pe 17 octombrie, proprietarul gospodăriei a sunat la medicul veterinar şi a anunţat că o scroafă cu 7 purcei s-au îmbolnăvit şi o parte dintre ei au murit. Medicul a fost la faţa locului, a văzut că scroafa este muribundă şi a prevalat probe. Ulterior au murit toţi, iar medicul veterinar a fost inspirat şi a decis să îi îngroape. Probele recoltate au fost trimise mai întâi la laboratorul DSV de la Slatina şi dup-aia la laboratorul central de la Bucureşti de unde a venit rezultatul”, a precizat Narcis Purcărescu, prefectul judeţului Dolj.

Politica