marți, mai 14, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Parada „Puppets Occupy Street” a depăşit aşteptările

Spectacol, artă, culoare la „Puppets Occupy Street”, festivalul care aduce împreună artişti din 17 țări pentru a da viață păpuşilor uriaşe. 7 zile şi peste 400 de evenimente, totul pentru a pune în scenă o singură temă: Pământul.

Craiova a devenit, sâmbătă seara, un tărâm de basm. Care alegorice, păpuşi, dragoni şi clovni pe picioroange au defilat pe străzile oraşului, adunând în jurul lor o mulțime de oameni de toate vârstele. Iubitori ai festivalului sau simpli curioşi, părinți şi copii, cu toți au fost fascinați de povestea în care intraseră.

„Mergem în fiecare an. Este foarte frumos! Copiii sunt încântați. Tot anul ne întreabă când vin păpuşile. Venim cu drag la fiecare ediție. Suntem veterani”, spune una dintre mămicile venite cu copilul la festival.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Are aproape acceaşi vârstă cu festivalul”

O fetița de numai 5 ani a venit şi ea să vadă păpuşile, împreună cu mama ei. „Este fantastic. Este pentru a treia oară când participăm la eveniment. La primele ediții fetița era prea mică să poată veni. Are aproape aceeaşi vârstă cu festivalul”, ne-a spus mama copilei.

Pentru unii este însă prima dată când văd desfăşurându-se pe străzi povestea cu păpuşi. „E ceva nou. Pentru mine este prima dată când văd păpuşile. Este extraordinar”, ne mărturisește fascinat un copil.

Pentru copii, atracția serii a fost dragonul. „Este o paradă foarte frumoasă. Cel mai mult mi-au plăcut dragonul şi lupul. Îmi place dragonul pentru că scuipă foc”, a spus un băiețel.

Cei mici vin şi cu sugestii pentru următoarele ediții: „La următoarea paradă aş vrea să aibă un tigru, un urs panda şi o pisică” .

De la prima ediție şi până în prezent festivalul a evoluat atât de mult, încât, a ajuns să le depăşească pe cele din Italia.

„Am aflat întâmplător de eveniment. Mergeam pe stradă şi am văzut păpuşile. Am participat şi acum doi ani. Noi suntem plecați în Italia, iar acum am venit în vacanță. Se organizează şi acolo, dar aici e mult mai frumos”, spune o femeie care a venit recent în țară.

Şi cum părerile sunt împărțite, sunt mame care spun că cei mici se sperie de zgomot şi de fum, dar că totul e frumos şi le place.

„Copiii plâng. Am văzut nişte copii care erau speriați. N-aveau mai mult de trei anişori. Erau foarte aproape şi de la fum au început să plângă. Ar trebui să nu-i mai țină părinții aşa aproape. În rest e super, ne place şi vrem să mergem şi la ateliere. Ne dorim să se mai facă şi anul viitor”, spune o mamă care a preferat să-şi lase copiii acasă.

Parada s-a încheiat în Piața Mihai Viteazul cu o proiecție pe clădirea Palace de care copiii au fost fascinați, urmând apoi ca cei care au rămas să se bucure de concert.

Politica