luni, iunie 17, 2024

Ultima ora

Sport

Învinsă în ultimele cinci etape, Filiaşi speră la o redresare cu Hunedoara

CSO Filiaşi nu se regăseşte de cinci etape şi trece prin cea mai neagră perioadă de la începutul campionatului. Cauzele acestui regres nu sunt foarte clare, dar tehnicianul echipei, Gigi Ciurea, susţine că un suport pentru acest impas l-au avut şi condiţiile de pregătire limitate, în sensul că a fost nevoit să îşi conducă marea parte din pregătire în ultima perioadă în sală, şi nu pe un teren regulamentar. Şi avalanşa de indisponibilităţi, mai consideră tehnicinaul, a contribuit la rezultatele negative din ultimul timp. Din fericire pentru filieşeni, partidele bune pe care le-au făcut până la startul acestei crize le-au adus destule puncte încât să nu îşi facă probleme în privinţa retrogradării. În acest moment, gruparea doljeană se clasează pe poziţia a şaptea şi, până la finalul stagiunii, ar mai putea urca un singur loc, diferenţa până la poziţia a cincea fiind prea mare pentru cele patru etape rămase de disputat. Filiaşi va întâlni sâmbătă, de la ora 18.00, în deplasare FC Hunedoara, o echipă care se poziţionează sub trupa lui Ciurea în clasament, mai precis pe locul zece, dar care în acest retur a avut momente promiţătoare. Doljenii vor avea probleme de lot şi pentru acest joc. Ofensiva este sărăcită de absenţele lui Buciuman – suspeendat şi Bălă, care are anumite probleme personale şi nu poate fi prezent la meci. De asemenea, Dumitraşcu este incert, dar s-ar putea ca până la ora meciului să devină o opţiune valabilă.  „ Întâlnim o echipă destul de bună, va fi un joc dificil, mai ales că este în deplasare. Mergem să obţinem un rezultat dificil, am avut o serie neagră de cinci înfrângeri pe care sperăm să o oprim acum. Ne-au lipsit şi mulţi jucători la aceste jocuri, din păcate nici antrenamentele nu le-am putut face pe terenul de joc, de la Braloştiţa, le-am făcut în sala de la Filiaşi. Se simte acest lucru, nu este o scuză, dar până la urmă contează şi condiţiile de pregătire. Avem din nou probleme de lot, ne lispsesc doi jucători de bază, dar ne vom baza pe tineri, să le dăm şi lor încredere. Nu sunt probleme de retrogradare şi putem să le oferim şi lor minute.”, a declarat Gigi Ciurea, antrenorul CSO Filiaşi. Tot în seria a IV-a, echipa condamnată la ultima poziţie a clasamentului, ACSVM Craiova va primi vineri vizita satelitului formaţiei din Târgu Jiu. Aflată la şapte puncte distanţă de Minerul Motru, ocupanta primei poziţii care salvează direct, formaţia adoptată de Işalniţa nu mai are voie să piardă. În eventualitea unei înfrângeri cu Pandurii II şi o victorie a Minerului Motru la Lugoj, şansele de a mai ocupa un loc care să-i scape de emoţiile retrogradării devin egale cu zero, iar trupa lui Naicu va trebui să aştepte clasamentul special pentru echipele de pe locul 12, pentru a vedea dacă rămâne sau nu şi în sezonul viitor în eşalonul trei. Într-o situaţie asemănătoare se află şi CS Podari, echipă ce va reveni de sâmbătă în campionat, după o mini-retragere ce a durat o singură rundă. Podărenii sunt clasaţi pe a 12-a poziţie a seriei a III-a, la o distanţă de patru puncte de primul loc care i-ar aduce supravieţuirea. Mai mult, gruparea pregătită de Bon este ameninţată şi de o posibilă cădere pe locul 13, care retrogradează direct în liga judeţeană, poziţie ocupată în acest moment de FCM Târgovişte. Diferenţa dintre Podari şi Târgovişte este însă una extrem de fragilă, un singur punct despărţind cele două formaţii. În fine, trupa lui Bon va întâlni pe teren propriu, sâmbătă, CS Ştefăneşti, şi are nevoie de cele trei puncte ca de aer.

Politica