vineri, noiembrie 1, 2024

Ultima ora

Sport

ANM: Vremea se va răci puternic în a doua parte a săptămânii

După temperaturi de vară, meteorologii anunță că vremea se schimbă la mijlocul săptămânii. O masă de aer rece ajunge în România, aducând maxime cu 15… 20 de grade Celsius mai mici, dar și ploi, anunță meteorologii.

Astfel, luni, maximele vor ajunge la 34 °C în Muntenia, Oltenia și Banat și peste tot în țară, cu excepția zonelor de munte, temperaturile vor trece de 22 °C. În unele locuri vor fi și cu 15 grade peste valorile normale de temperatură pentru mijlocul lui aprilie.

Și marți va fi excepțional de cald, cu minime dimineața între 6 și 17 °C și maxime care, după prânz, vor atinge 33 °C în Muntenia și Dobrogea. Vor fi maxime de 28 °C în Transilvania și temperaturi cuprinse între 19 și 22 °C în Maramureș. Vremea începe să se strice marți și vin și ploile, conform hărților ANM, potrivit hotnews.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

Miercuri vremea devine instabilă, iar minimele nopții vor fi cuprinse între 3 și 15 C și vor fi multe zone unde aceste minime vor fi sub de sub 10 C. La prânz vor fi și temperaturi maxime mai mici cu peste 10 C în centru și în vest, astfel că în Transilvania, Maramureș și Crișana temperaturile vor fi cuprinse între 11 și 16 °C pe timpul zilei.

Va ploua în multe locuri. De remarcat că în Dobrogea s-ar putea atinge 31 C, în Moldova 29 C, iar în Muntenia, 28 C, așadar nu va fi răcoare peste tot.

Joi se va răcori puternic și în timpul zilei, față de zilele trecute. Maximele nu vor trece de 8 C la Sibiu și Cluj (se anunță ploaie) și nu vor depăși nicăieri în țară 20 C, iar la București vor fi 18 C ziua și 11 C dimineața. Temperaturile revin la normalul perioadei.

Vineri dimineață vor fi minime între 2 și 10 C, iar pe timp de zi, între 10 și 18 C, putând să plouă mai ales în Transilvania și Moldova.

Politica