miercuri, noiembrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

Taximetrist la negru depistat de polițiștii vâlceni

Un bărbat a fost depistat în timp ce efectua transport de persoane neautorizat.

„În această dimineață, în jurul orei 10:30, polițiști Serviciului Rutier Vâlcea au depistat pe DN 64, în localitatea Prundeni, un bărbat de 57 de ani, din municipiul Drăgășani, în timp ce efectua transport public de persoane contra cost, fără a deține autorizație TAXI sau o copie conformă valabilă. Astfel, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta a mai fost depistat de 4 ori în ultimii 3 ani încălcând prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, de fiecare dată fiind dispusă măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului”, au comunicat polițiștii vâlceni.

Bărbatul în cauză a fost sancționat contravențional conform legii în vigoare cu amendă în valoare de 5.000 lei, fiindu-i reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Totodată, a fost dispusă suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului folosit la transportarea persoanelor, pentru o perioadă de 6 luni.

De asemenea, polițiștii au întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.

Politica