sâmbătă, iulie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Supraveghere continuă la Bâzdâna, după explozia cauzată, cel mai probabil, de o acumulare de gaze

Update/Patru persoane, din trei gospodării din satul Bâzdâna al comunei Calopăr, aflate în imediată apropiere a casei în care a avut loc explozia, au fost relocare în această seară, anunță reprezentanții Prefecturii Dolj. Măsura a fost luată pentru ca acestea să nu fie expuse vreunui pericol.Oamenii au mers la rude și vor rămâne acolo până când autoritățile se vor încheia măsurătorile și cercetările.

_____

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis ca gospodăria doljeanului din satul Bâzdâna al comunei Calopăr, căruia i-a explodat, vineri, soba în timp ce încerca să aprindă focul să fie permanent supravegheată. Aceasta, după ce emisiile de gaze în zonă au crescut în ultimele zile. Este vorba despre doljeanul care, în urmă cu aproape doi ani, a dat peste o pungă de gaze naturale în timp ce fora un puț.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„În urma Comitetului Județean pentru Situații de Urgență întrunit astăzi, a fost adoptată Hotărârea Nr.1 cu următoarele măsuri propuse pentru gestionarea situației din comuna Calopăr, sat Bâzdâna- emisie spontană de gaze din scoarța terestră: înaintarea unei informări către Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de autoritate competentă, în vederea analizării și dispunerii de măsuri conform competențelor; asigurarea perimetrului în zona afectată de urmările evenimentului și interzicerea accesului neautorizat în interiorul acestuia, prin grija I.P.J. Dolj și autoritățile publice locale a U.A.T. Calopăr; supravegherea permanentă a locului evenimentului prin grija Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Calopăr; continuarea monitorizării concentrației de gaz natural în zona evenimentului, precum și verificarea prezenței altor substanțe posibil a fi asociate emisiei de gaz natural prin efectuarea de măsurători periodice de echipa specializată C.B.R.N.e. a I.S.U. Dolj; identificarea unor locații și amenajarea acestora la nivelul comunei Calopăr pentru evacuarea la nevoie a persoanelor din satul Bâzdâna prin grija autorităților publice locale ale U.A.T. Calopăr”, au transmis reprezentanții Prefecturii Dolj.

De asemenea, urmează să fie găsiți specialiști care să găsească soluții pentru oprirea emisiei spontane de gaz natural, să fie achiziționat un detector de gaz metan la nivelul S.V.S.U. Calopăr.

Pagubele produse de explozia de vineri urmează să fie evaluate. Reamintim că proprietarul a ajuns la spital cu arsuri pe mâini și față.

Politica