miercuri, mai 29, 2024
spot_img

Ultima ora

spot_img

Sport

spot_img

De Ziua Educației, elevii de 10 și olimpicii au fost premiați de CJ cu sume de 1.500 și 1.000 de lei

De Ziua Educaţiei, Consiliul Judeţean Vâlcea i-a premiat pe elevii de nota 10 ai judeţului, 42 de copii care au obţinut media maximă la examenele naţionale şi locul I la concursuri şi olimpiade naţionale în anul şcolar trecut fiind recompensaţi cu premii în bani pentru rezultatele lor în cadrul Galei Educaţiei, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediţie. Fiecare dintre cei 24 de elevi cu media 10 la examenele naţionale (21 de elevi la Evaluarea Naţională şi trei la Bacalaureat) a primit câte 1.500 de lei, iar ceilalţi 18, care au obţinut premiul I la olimpiade şi concursuri naţionale, au primit câte 1.000 de lei. De asemenea, și profesorii lor au primit diplome și trofee, relatează Agrepres.

„Nu există mulţumire mai mare pentru un cadru didactic decât aceea de a-şi vedea elevii obţinând rezultate remarcabile la concursuri şi olimpiade. Nu cred că există satisfacţie mai mare pentru un părinte decât aceea de a-şi vedea copilul înclinat către carte, către educaţie. Vă mulţumesc tuturor astăzi, de Ziua Educaţiei, pentru tot ceea ce faceţi zi de zi, dragi cadre didactice, pentru copiii noştri.Vă felicit, dragi elevi, pentru rezultatele pe care le-aţi obţinut la concursuri şi olimpiade şi pentru rezultatele obţinute la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat. Vă îndemn să urmaţi mai departe cariera pe care v-o doriţi. Mi-aş dori tare mult ca dintre voi să provină şi viitoarele cadre didactice şi să vă întoarceţi la Vâlcea”, a spus inspectorul şcolar general din Vâlcea, Mihaela Andreianu, în deschiderea Galei.

„Premiem excelenţa, premiem tinerii de nota 10 ai judeţului Vâlcea şi profesorii de nota 10, dar să ştiţi că eu mă gândesc şi la toţi tinerii vâlceni, cei care au promovat diverse examene din viaţa lor şi tocmai de aceea investim undeva la 15 milioane de euro în proiecte şi programe destinate tinerilor din judeţul nostru. Aş aminti aici 7 milioane de euro pentru dotarea şcolilor din judeţul Vâlcea cu mobilier, 1,2 milioane de euro pentru dotarea bibliotecilor şi îmi spunea domnul Remus Grigorescu că este primul proiect de după Revoluţie prin care investim în biblioteci, pentru că nu s-a mai făcut nimic până astăzi. Investim şi în transport 6,1 milioane de euro, pentru microbuze electrice pentru transportul elevilor. 26 deja sunt în procedură şi mai vin încă 20 de vreo trei milioane de euro. Şi, pe 26 octombrie, vă aştept să vă înscrieţi – este un proiect la care lucrăm şi cu Inspectoratul Şcolar şi cu Universitatea ‘Constantin Brâncoveanu’ şi cu studenţii din Vâlcea – la Cyber Smart Academy, un proiect pe care eu îl iubesc, un proiect pe care l-am iniţiat pentru voi, un proiect prin care vă vom ajuta să vă apăraţi de provocările din social media”, a adăugat preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, iniţiatorul acestui eveniment ce se desfăşoară pentru al patrulea an în Vâlcea. Printre elevii premiaţi s-au aflat anul acesta şi două eleve de la şcoli din mediul rural, una dintre ele reuşind să obţină 10 pe linie la Evaluarea Naţională, iar cealaltă s-a clasat pe primul loc la etapa naţională a Olimpiadei Satelor din România, la Matematică.

„A fost foarte greu, dar până la urmă am reuşit. Este rezultatul muncii mele şi mă bucur că reprezint un exemplu pentru ceilalţi copii din mediul rural ca să răzbească şi ei, să aibă rezultate, să creadă că pot reuşi. Ceea ce trebuie în primul şi în primul rând este să îşi dorească să reuşească şi să se dedice în adevăratul sens al cuvântului pentru a reuşi”, a spus Denisa Elena Marinică, eleva de la Şcoala Gimnazială din Păuşeşti Otăsău, care a adus medalia de aur în Vâlcea, la Matematică.

Sursa foto: Ramona Dincă/Agerpres

spot_img
spot_img
spot_img

Politica