luni, octombrie 7, 2024

Ultima ora

Sport

FRF a sesizat Departamentul Antifraudă, după acuzele lui Mititelu

FRF a sesizat Departamentul de Integritate şi Antifraudă în urma declaraţiilor făcute de Adrian Mititelu şi Adrian Mititelu Jr la adresa unor membri ai conducerii federaţiei şi ai Comisiei Centrale a Arbitrilor după partida din barajul pentru Conference League pierdută de FC U Craiova 1948 cu CFR Cluj cu 0-1, informează Agerpres.

„Având în vedere declaraţiile făcute de domnul Adrian Mititelu la finalul meciului CFR Cluj – U Craiova 1948, precum şi cele transmise de Adrian Mititelu junior în social media, administraţia Federaţiei Române de Fotbal face următoarele precizări:

FRF a luat act de declaraţiile preluate de mass-media şi acestea au fost transmise deja Departamentului de Integritate şi Antifraudă al FRF. Reamintim că Federaţia Română de Fotbal are o politică de toleranţă zero în privinţa protejării integrităţii sportului. Oricine deţine informaţii despre încălcarea principiului de integritate în cadrul FRF poate contacta Departamentul de Integritate şi Antifraudă”, se menţionează pe site-ul citat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

CFR Cluj s-a calificat în Europa Conference League la fotbal, după ce a învins-o pe FC U Craiova cu scorul de 1-0 (0-0, 0-0), după prelungiri, joi seara, pe teren propriu, într-un baraj al Superligii pentru ultimul loc din cupele europene, reamintește Agerpres.
Conducerea FC U l-a acuzat pe arbitrul Istvan Kovacs că a greşit intenţionat în favoarea echipei CFR Cluj.
Într-o serie de intervenţii telefonice la emisiuni televizate, dar şi prin intermediul unor comunicate publicate pe site-uri de socializare, Adrian Mititelu şi ful său Adrian Mititelu Jr l-au acuzat pe secretarul general adjunct al FRF, Gabriel Bodescu, de controlarea şi manipularea arbitrajului românesc, iar Adrian Mititelu Jr i-a cerut demisia lui Gabriel Bodescu şi a anunţat că va depune plângere penală la DNA împotriva acestuia, mai arată sursa citată.

Politica