vineri, octombrie 4, 2024

Ultima ora

Sport

Germania a intrat în recesiune

Economia germană s-a contractat uşor în primul trimestru al anului 2023 comparativ cu precedentele trei luni, intrând, astfel, în recesiune, potrivit datelor biroului de statistică publicate joi, relatează Reuters.

Produsul intern brut a scăzut cu 0,3% pentru acest trimestru, atunci când a fost ajustat cu efectele preţurilor şi variaţiilor sezoniere, arată datele. Aceasta urmează unui declin de 0,5% în trimestrul patru din 2022. O recesiune este definită în mod obişnuit ca două trimestre succesive de contracţie, scrie digi24.ro

O estimare preliminară arătase că PIB-ul a stagnat în primul trimestru şi că Germania a evitat o recesiune. Inflaţia a continuat să fie o povară pentru economia germană la începutul anului, a precizat biroul de statistică. Acest lucru s-a reflectat în consumul gospodăriilor, care a scăzut cu 1,2% faţă de trimestrul anterior, după ajustările de preţ, sezoniere şi calendaristice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În schimb, investiţiile au crescut în primele trei luni ale anului, după o a doua jumătate slabă a anului 2022. Au existat, de asemenea, contribuţii pozitive din partea comerţului.

Politica