vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Greva generală a profesorilor continuă

Greva generală a profesorilor continuă, iar Guvernul trebuie să răspundă pentru ce se întâmplă cu examenele, au anunțat, joi, în Piața Victoriei, liderii de sindicate din învățământ.

„Guvernanții nu au înțeles nimic. Oamenii demonstrează pentru că au fost jigniți, umiliți. E o acțiune de protest pentru demnitate. Vrem o țară în care nu acceptăm obediența și umilința. (…)
Ei (guvernanții, n.red.) trebuie să vină cu o ofertă către noi. Acțiunea de protest va continua. (…) Ei vor decide când acțiunea se suspendă sau nu. Pe baza propunerilor venite de la guvern, greva va continua”, a declarat liderul de sindicat Marius Nistor, potrivit g4media.ro

„Este intolerabil să fim acuzați că am fi manipulați de Rusia. Nemulțumirile sunt reale”, a mai spus el.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Mă refer la tot ce se întâmplă în continuare, mă refer la examene, trebuie să răspundă Guvernul”, a declarat și liderul de sindicat Anton Hadăr.

Mii de profesorii protestează joi în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Cu puțin timp înainte ca reprezentanţii sindicaliştilor să anunțe decizia în legătură cu greva, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat că salariile profesorilor vor crește când va fi definitivată legea salarizării și că până atunci, Guvernul își menține oferta cardurilor cu prime.

„Am văzut în spaţiul public diverse interpretări privind modul în care Guvernul şi-a prezentat această ofertă (..) Cel mai important lucru, Guvernul României doreşte să crească salariile profesorilor. Mai mult decât atât, dovada concretă a măsurilor pe care Guvernul vrea să le ia în acest sens este că aşa cum s-a anunţat public, până în data de 15 iulie va fi gata proiectul care vizează noua lege a salarizării, în care educaţia se regăseşte ca prioritară şi care va sta la baza discuţiilor cu toţi cei interesaţi, inclusiv cu liderii sindicatelor din educaţie, astfel încât, la 1 septembrie, când începe sesiunea parlamentară, în toamnă, această lege a salarizării care să regăsească inclusive creşterile salariale aşteptate şi solicitate în educaţia, să poată să devină realitate”, a spus Cărbunaru.

Purtătorul de cuvânt al Guvernul a menţionat că pentru personalul didatic și didactic auxiliar Guvernul va oferi în luna iunie a acestui an suma de 1.000 de lei, o sumă forfetară care va intra pe un card emis după modelul cardurilor pentru energie. 

„Pe acest card vor fi încărcate următoarele sume: 1.000 de lei pentru personalul didactic şi pentru personalul didactic auxiliar, în luna iunie. Este o sumă forfetară care poate fi folosită, urmând ca în luna octombrie a acestui an pe acelaşi card să fie încărcată suma de 1.500 de lei, din care 500 de lei reprezintă suma forfetară iar diferenţa de 1.000 de lei sunt bani pentru susţinerea activităţii didactice şi activităţii curente de lucru”, a afirmat Cărbunaru.

El a mai afirmat că în ceea ce priveşte personalul nedidactic, „de asemenea în lunile iunie şi octombrie vor fi încărcate pe acelaşi tip de carduri sumele de 500 de lei în luna iunie şi alte 500 de lei în luna octombrie”.

„Dintre acestea, 150 de lei vor reprezenta, în fiecare caz, sumă forfetară”, a mai afirmat reprezentantul Guvernului.

„În acest fel, toate salariile din educaţie vor fi duse la maximul posibil, potrivit actualei grille din legea salarizării”, a mai afirmat Cărbunaru.

Politica