vineri, octombrie 4, 2024

Ultima ora

Sport

Uniunea Sindicatelor Universitare, grevă de avertisment

Uniunea Sindicatelor Universitare din Universitatea din Craiova a organizat o grevă de avertisment luni, 22 mai 2023, între orele 11.00-13.00. Potrivit lui Săraru Silviu, liderul sindicatului, luni a fost doar o grevă de avertisment. În perioada următoare se va negocia cu Guvernul. În cazul în care nu se va ajunge la un consens, va fi declarată grevă generală.

Motivele grevei sunt:

  • Subfinațarea învățământului românesc;
  • Salariul personalului din învățământ mult sub nivelul pregătirii profesionale, insuficient pentru o viață demnă și decentă;
  • Scăderea semnificativă a puterii de cumpărare, ca urmare a creșterii generalizate a prețurilor și a ratei inflației;
  • Lipsa investițiilor în infrastructura din învățământ, dar și perpetua subfinanțare a sistemului de educație, reflectată în baza materială precară a celor mai multe instituții de învățământ.

Uniunea Sindicatelor Universitare solicită respectarea educației ca ramură prioritară, alocarea a 6% din PIB pentru educație. Aceștia vor aplicarea integrală a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât aceştia să beneficieze de salariul de bază prevăzut
de această lege.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Printre solicitări se mai numără și acordarea sporurilor și a indemnizațiilor din învățământ prin raportare la nivelul salarizării actuale, precum și redarea demnității profesiei prin repoziționarea personalului din învățământ, în noua lege a salarizării, pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport cu importanța socială a activității prestate.

Politica