Dolj. 15 comune au beneficiat de cadastru gratuit

Aproape 16.000 de imobile din 15 comune din județul Dolj au fost înregistrate în evidențele de cadastru și carte funciară, gratuit pentru cetățeni, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF). Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților au fost finanțate atât din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Dolj, cât și din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR).

Cele 15.803 de noi cărți funciare au fost deschise pentru comunele  Catane – 247 de imobile, Dăbuleni – 259 de imobile, Dioști – 4.741 de imobile, Gângiova – 1.567 de imobile, Ghindeni – 454 de imobile, Gighera – 1.552 de imobile, Gogoșu – 1.209 de imobile, Murgași – 619 imobile, Piscu Vechi – 362 de imobile, Rojiște – 1.160 de imobile, Seaca de Pădure – 1.467 de imobile, Șimnicu de Sus – 250 de imobile, Tălpaș – 209 imobile, Vârvoru de Jos – 1.288 de imobile și Vela – 419 de imobile.

Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților au vizat o suprafață totală de 8.188,7747 de hectare și au fost finanțate din veniturile proprii ale ANCPI, dar și din fonduri europene (comuna Dioști).

În prezent, din totalul de 111 de UAT-uri din județul Dolj, au fost cadastrate în proporție de sută la sută șase unități administrativ-teritoriale: Coțofenii din Dos, Drănic, Goicea, Mischii, Brădești și Pielești. Pentru ultimele două comune, finanțarea a fost asigurată din fonduri europene, prin POR 2014 – 2020. În alte 99 de localități se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.

Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. PNCCF este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar și din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional, în cuantum de aproximativ 312 milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect, altă sursă de finanțare poate fi bugetul local.

Totodată, ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de cadastru pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este de 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 de euro reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 de euro – cofinanțare de la bugetul de stat.

Mai multe informații despre proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” puteți găsi accesând http://www.ancpi.ro/index.php/proiecte-3/por-2014-2020.

Populare

Recomandări

Urmărire ca-n filme! A fost oprit cu 23 de focuri de armă

Un bărbat care a condus băut, a fost oprit...

UCV. Studenții și-au prezentat facultățile, facultățile și-au premiat profesorii

Universitatea din Craiova (UCV) a avut vineri seara dublu...

Doljeni drogați în trafic

Un tânăr de 24 de ani din Craiova a...

Copilă de 13 ani, răpită și violată

O fată de 13 ani a fost răpită, violată...