miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cârțu, despre scandalul Mangia-Popa: „Nu discut, că nu mă interesează”

Sorin Cârțu spune că nu vrea să discute despre scandalul în care Devis Mangia este acuzat că l-ar fi hărțuit sexual pe Răzvan Popa, fostul fotnalist de la CSU Craiova. Chiar dacă era președinte când antrenorul italian stătea pe banca alb-albaștrilor, Cârțu spune că nimeni nu a venit să se plângă de nimic la el, în acel moment.

Nu discut, că nu mă interesează. Eram președinte și n-a venit nimeni să discute cu mine despre asta, știu și eu din ziare, din ce am auzit, nimic concret, așa că nu pot să-mi permit. Nu că nu pot să-mi permit, dar nu vorbesc, nu e treaba mea, nu fac polemici. În perioada respectivă, când eram președinte, nimeni nu a venit, familia lui sau el să vină să se plângă de comportamentul ăsta deviant al lui Mangia, așa că dacă n-am purtat discuțiile astea cu sursele respective, nu comentez, nu discut, nu intru în polemici. M-am abținut, m-au întrebat foarte mulți, dar nu discut. Din punct de vedere profesional, nu am simțit la momentul respectiv, nu am fost băgat în seamă, de ce să mă exprim. N-am avut contact de niciun fel, niciun dialog, nici cu părinții, nici cu el, nici cu Mangia”, a spus Sorin Cârțu, la Sport Total FM.

Totuși, clubul patronat de Mihai Rotaru a emis un comunicat prin care anunța faptul că familia fotbalistului a mers la reprezentanți ai clubului să vorbească despre incident, ba chiar șefii alb-albaștrilor au demarat o anchetă internă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, cu privire la un posibil comportament reprobabil al antrenorului Devis Mangia, suntem în măsură să facem următoarele declaraţii publice: La vremea respectivă, a existat o sesizare făcută de către familia unui jucător şi, aşa cum era firesc, clubul nostru a declanşat o anchetă internă, în baza căreia să putem lua o decizie corectă. În urma cercetărilor, aspectele sesizate nu s-au confirmat, existând mai multe elemente care au conturat, mai degrabă, o situaţie diferită. Singurele dovezi erau afirmaţiile familiei, care nu s-au coroborat cu nicio altă mărturie sau probă fizică. Menţionăm că, la vremea respectivă, membrii familiei ne-au expus o versiune mult mai puţin detaliată a celor ce s-au întâmplat, multe dintre amănuntele dezvăluite astăzi lipsind din narativul domniilor lor sau fiind contrare celor afirmate atunci. În ciuda acestor aspecte, pentru a proteja clubul, jucătorul şi celelalte persoane implicate, am preferat să încheiem pe cale amiabilă contractul cu antrenorul Devis Mangia în perioada imediat următoare. Apreciem că, tot din dorinţa de a-şi proteja copilul, aşa cum am făcut şi noi, membrii familiei au păstrat tăcerea asupra acestor presupuse acte reprobabile timp de trei ani. Clubul nostru asigură opinia publică de faptul că nu tolerăm nicio astfel de conduită, care se abate de la regulile admise de societate, a unuia dintre angajaţii noştri”, este comunicatul clubului.

Politica