joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Spitalul Municipal Orșova a primit 8 paturi de ATI

Spitalul Municipal Orșova a primit miercuri, 21 septembrie, 8 paturi de ATI americane Hill-Rom în valoare de 685.000 de lei, bani atrași din fonduri europene.

„Această dotare a Compartimentului de ATI cu paturi de ultimă generație tehnologică, va fi urmată de ultima etapă în privința dotării ATI și anume sosirea a 8 ventilatoare DRAGER germane. Ventilatoarele disponibile de la ATI, adică un număr de 5 bucăți vor merge în dotarea Compartimentului de Primire Urgențe și astfel toate cele 5 paturi din CPU vor avea și aparate de ventilat pentru pacienți.

În luna octombrie a acestui an, Spitalul Municipal Orșova va primi în cadrul aceluiași Proiect European, 3 Roboți Medicali de Dezinfecție în valoare de aproximativ 30.000 euro/buc. (3 dintr-un total de 15 la nivel național), bani europeni nerambursabili. În atașament aveți fotografiile acestor roboți medicali. Acest proiect în valoare de 2,5 milioane euro se va încheia în luna decembrie a acestui an”, a scris managerul Spitalului Municipal din Orșova, Adrian Cican, pe Facebook.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica