Boboteaza. Cum alungă doljenii „duhurile rele”

Boboteaza. Cum alungă doljenii „duhurile rele”

Doljenii se pregătesc de încheierea sărbătorilor de iarnă, odată cu Botezul Domnului Iisus Hristos, sărbătoare prăznuită pe 6 ianuarie. O parte dintre ei respectă aproape cu sfinţenie tradiţii lăsate din moşi strămoşi, de Bobotează. Botezul cailor, păzitul fântânilor sau Mersul cu Urâţii sunt câteva dintre acestea.

Specialiştii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Dolj s-au preocupat să afle ce tradiţii mai sunt de actualitate şi în ce zone din judeţ.

De Bobotează, fiecare creştin aduce acasă apă sfinţită pentru binele omului şi al casei sale, stropind cu ea prin casă pentru alungarea duhurilor rele. Cei care au păsări şi animale în gospodărie le stropesc şi pe acestea pentru spor, iar pomii pentru rod bogat.

În unele localităţi cum ar fi Moţăţei sau Băileşti localnicii aduc la biserică şi caii frumos ţesălaţi şi împodobiţi cu panglici şi ciucuri coloraţi, care, după slujba din lăcaşul de cult, împreună cu stăpânii lor, sunt stropiţi cu agheasmă de către preot (obiceiul este cunoscut sub numele de „Botezatul cailor”); după ce au fost „botezaţi” este organizată câte o întrecere hipică, în felul acesta este demonstrat felul în care animalul a fost îngrijit pe timpul iernii.

La Calafat şi Cetate în ziua de Bobotează se aruncă crucea în Dunăre, iar cei mai curajoşi sar în apă pentru a o aduce la mal. Cel care aduce crucea este premiat de către autorităţile locului.

Păzitul fântânilor

În noaptea de 6 spre 7 ianuarie, noaptea de Bobotează spre Sf. Ioan, în satele din sudul Doljului, se mai păstrează obiceiul Păzitului fântânilor, obicei de peste an, cu dată fixă. Acesta se practică în satele Poiana Mare, Desa, Negoi, Dobridor, Moţăţei, Maglavit, Unirea (Risipiţi), Ciupercenii Noi, Galiciuica, Caraula.

Pe vremuri, la Păzitul fântânilor luau parte numai tinerii între 16-20 ani. Acum participă copii, tineri şi bătrâni, iar de ceva timp şi femeile.

Începând din după amiaza zilei de 6 ianuarie (Boboteaza), fântânile de pe orice uliţă erau împodobite cu papură, stuf, crengi, peşchire, velinţe, chilimuri. Se aduceau paie, stuf, lemne pentru foc, frigări pentru petrecerea din timpul nopţii păzitului; fântâna era păzită toată noaptea pentru a nu veni cineva „să spurce” apa. „Spurcatul” apei în mod simbolic cu tărâţe de grâu sau de porumb, paie, pleavă, cenuşă, constituia proba la care bătrânii satelor îi supuneau pe cei tineri.

Toată noaptea, lângă fântâni se făcea un foc mare, se fierbea ţuică, se frigeau carnea şi cârnaţii aduşi de fiecare flăcău; acolo unde mai ştia cineva să cânte se auzea câte un caval, fluier sau cimpoi, iar flăcăii încingeau hora în jurul focului şi al fântânii. Acum, obiceiul se mai practică dar nu mai are amploarea de altădată. Cântatul din fluier, caval sau cimpoi se mai aude rareori; locul lui a fost luat de muzica de tot felul, dată la maximum… La fel şi jocul tradiţional, specific satelor din zona Dunării…

Cei surprinşi dormind erau pedepsiţi: li se mânjea faţa cu funingine, li se punea cenuşă sau apă în buzunare, cărbuni aprinşi în mână sau alte pedepse. Uneori, pentru mai multă siguranţă, fântânile erau ferecate. Dacă totuşi fântâna era „spurcată”de vreun bătrân care reuşea să se furişeze, tinerii trebuiau să o cureţe până la „ziuă” pentru ca dimineaţa apa să fie curată; în zorii zilei de 7 ianuarie, adică de Sf. Ioan, tinerii se împărţeau în grupuri, luau apă curată din fântânile păzite peste noapte şi plecau pe uliţele satului cu Iordănitul.

Cu găletuşe pline cu apă luată din fântânile păzite, amestecată cu agheasmă şi un smoc de busuioc, tinerii care au păzit fântânile pornesc pe la casele gospodarilor, în primul rând pe la cei care poartă numele de Ion sau Ioana, cu derivatele lui, apoi din casă în casă, toarnă de trei ori apă în mână la fiecare membru al familiei vizitate pentru a se spăla pe faţă. Cu smocul de busuioc îi stropesc pe toţi urându-le: „Să trăiască Sf. Ion! Să fiţi sănătoşi! S-aveţi un an bogat! La mulţi ani!”. Dacă gazda doreşte, „iordănitorii” stropesc şi animalele şi păsările pentru spor, dar şi pomii pentru rod bogat în anul care tocmai a început.

Pentru aceste urări gospodarii îi răsplătesc pe „iordănitori” cu cozonac, vin, cârnaţi sau bani.

În comuna Ghindeni, specialiştii CJCPCT Dolj au descoperit un obicei de Sf. Ioan cu totul aparte, un IORDĂNIT singular în zonă: tineri îmbrăcaţi în costume populare completate cu panglici multicolore, echipaţi cu ciomege frumos împodobite (precum căluşarii la Rusalii), însoţiţi de lăutari (mai nou, dotaţi cu staţie de amplificare instalată pe un autoturism) merg la fiecare familie care are fete de măritat. Aici sunt aşteptaţi cu o pâine coaptă în ţest sau cuptor, un cârnat şi o sticlă cu vin. Se încinge o horă în curtea fetei, în care se prind toţi cei de faţă, iar fata joacă în această horă pâinea pe care este aşezat cârnatul şi sticla cu vin, după care le dăruieşte vătafului cetei de „iordănitori”. La finalul jocului tinerii o invită pe fată, dimpreună cu familia ei, să ia parte la hora satului ce se va desfăşura în centrul comunei. După ce sunt vizitate toate fetele de măritat, „iordănitorii” fac focul pe care vor frige cârnaţii adunaţi, vor fierbe vinul şi, împreună cu pâinea, le vor împărţi tuturor participanţilor la hora satului, horă care se întinde până târziu în noapte.

Bradul de Sf. Ioan, la Ciupercenii Noi

Un alt obicei care se petrece doar la Ciupercenii Noi în dimineaţa zilei de Sf. Ioan, pe lângă „Iordănit”, îl constituie „Bradul” frumos împodobit (de fapt crengi de pom) pe care familiile celor morţi, care s-au numit Ion, Ioana, le duc dimineaţa devreme la cimitir, la mormintele celor pomeniţi, le aşează lângă crucile acestora, aprind lumânări şi dau pomană în amintirea lor.

Sărbătorile de iarnă, odată cu Sf. Ioan, se încheie în majoritatea satelor şi comunelor judeţului Dolj.

Numai la Caraula, „Mersul cu Urâţii” va finaliza sărbătorile pe data de 8 ianuarie când, prin această localitate, „mascaţi” împreună cu lăutarii satului merg pe la casele oamenilor spre a alunga spiritele rele întru ferirea de rău pe întregul an a familiilor vizitate. În această zi tinerii care au păzit fântânile şi au mers apoi cu Iordănitul se îmbracă în nişte costume speciale iar pe cap îşi pun fel şi fel de măşti, se deghizează în aşa fel încât să nu fie recunoscuţi, se fac „urâţi” şi pleacă din casă în casă, alungând spiritele rele şi speriindu-i pe cei mici, de fapt încercând să le dea o lecţie de curaj, pentru că cei curajoşi se lasă prinşi de „urâţi”, luaţi în braţe, încercând să ghicească cine se ascunde sub mască şi, într-o veselie generală muzica începe să cânte, se întinde hora în curte, iar gazda îi cinsteşte cu bucate şi vin, bucuroasă că a scăpat de duhurile rele.