joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Înmatriculările de autoturisme aduse din străinătate s-au dublat la RAR Olt, după eliminarea timbrului de mediu

Numărul cererilor de înmatriculare a maşinilor la Registrul Auto Român (RAR) Olt s-a dublat, după eliminarea timbrului de mediu, costurile înmatriculării unui autovehicul ajungând în prezent la aproximativ 500 lei.

Dacă până la 1 februarie la reprezentanţa RAR Olt se înmatriculau pentru prima dată în România aproximativ 26 de autoturisme, după eliminarea timbrului de mediu, numărul acestora a ajuns și la 50.

În cazul unei maşini noi, care nu a mai fost niciodată înmatriculată în România, sunt necesare documente precum cererea solicitantului, fişa de înmatriculare vizată la organul fiscal teritorial competent, cartea de identitate a vehiculului, în original şi copie, actul de identitate al solicitantului, în original şi copie, copia asigurării de răspundere civilă (RCA), dovada plăţii contravalorii certificatului de înmatriculare şi dovada plăţii contravalorii plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dacă solicitantul înmatriculării este persoană juridică sunt necesare, în plus, documente care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul (de exemplu certificat de înregistrare la Registrul Comerţului), împuternicirea reprezentatului legal precum şi o copie a cărţii de identitate a delegatului, procură specială autentificată şi atestatul fiscal.

În cazul unui vehicul second-hand, cumpărat dintr-un stat al Uniunii Europene, pe lângă toate cele de mai sus trebuie depuse la dosar documentele şi plăcile de înmatriculare străine, verificarea tehnică şi nota de autentificare emisă de Registrul Auto Român (RAR). În cazul acestor vehicule, înainte de a vă prezenta cu maşina la Serviciul de Înmatriculări, este necesară, aşa cum se vede mai sus, şi o vizită la RAR pentru a efectua verificarea tehnică şi a obţine nota de autentificare.

Un detaliu important, la Administraţia Financiară trebuie să aveţi toate amenzile, taxele şi impozitele plătite la zi pentru a putea trece vehiculul cumpărat pe numele dumneavoastră.

Pentru maşinile deja înmatriculate în România, autentificarea RAR costă circa 150 de lei, în timp ce pentru autoturismele care intră pentru prima dată în circulaţie la noi, efectuarea omologării şi eliberarea unei noi cărţi de identitate a vehiculului, costă aproximativ 450 de lei.

La sumele de mai sus se adaugă, desigur, plata poliţei RCA care trebuie să existe neapărat în dosarul cu care vă prezentaţi la DRPCIV. Pentru dosar este necesară chitanţa de 37 de lei doveditoare a plăţii con­tra­ valorii certificatului de înmatriculare. În momentul depunerii dosarului trebuie să achitaţi şi contravaloarea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, în valoare de 40 lei, pentru număr la rând, respectiv 85 lei pentru număr preferenţial.

Un calcul simplu, efectuat pentru o maşină de ocazie aflată la prima înmatriculare în România, ne arată că, pe lângă o mulţime de documente, trebuie să cheltuiţi şi circa 500 de lei, neincluzând aici poliţa RCA, pentru a vă putea bucura în voie de autoturismul cumpărat.

Politica