Număr dublu al mediilor de 10, după contestaţii

În urma contestaţiilor depuse de elevii nemulţumiţi de notele obţinute la examenul de bacalaureat, numărul mediilor de 10, la nivelul judeţului Vâlcea, s-a dublat.

Astfel, în total opt candidaţi au obţinut punctajul maxim.

Patru fete au obţinut media 10 după contestaţii: Denisa Maria-Drăguşin, de la Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab”, specializarea ştiinţele naturii; Anda-Mihaela Ionescu, de la Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab”, specializarea ştiinţele naturii; Ioana Aurora Veţeleanu, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” specializarea ştiinţele naturii; Bianca-Larisa Matei, de la Colegiul Naţional „Gib Mihăescu” Drăgăşani, profilul matematică-informatică.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reamintim că, înainte de depunerea contestaţiilor, în Vâlcea erau patru elevi cu 10:

Greaca Elena Livia de la Liceul de Artă „Victor Giuleanu”, Marică Andreea Mădălina, Popovschi-Stricescu Diana Alexandra, Vlad Ana Diana, toate trei absolvente al Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”.

Procentul de promovare la examenul de bacalaureat în Vâlcea a crescut cu 1,5%, ajungând la 68,7%.

Populare

Recomandări

Șapte foști fotbaliști ai Universității Craiova au devenit cetățeni de onoare ai Băniei

Craiova are șapte noi cetățeni de onoare ai orașului....

Matol “zid” la volan, a avariat alte cinci mașini și a refuzat recoltarea de probe biologice

Miercuri seară, 31 mai, polițiștii rutieri din Râmnicu Vâlcea...

Liderii Uniunii Europene și-au dat întâlnire la Bulboaca, în R. Moldova

Aproape 50 de lideri europeni se reunesc joi, 1...

Rezidenții cu note mici, trimiși să se facă medici de familie

Ministrul Alexandru Rafila i-a trimis pe rezidenții cu note...