Un elev de 12 ani, din județul Olt, ar fi fost bătut de directoarea școlii în care învață. Aceasta l-ar fi prins în timp ce lovea o ușă. Directoarea susține că doar l-a certat.
Incidentul a avut loc la școala gimnazială din satul Recea, comuna Valea Mare. Copilul s-a dus acasă și a spus că a fost bătut de directoarea școlii. L-ar fi tras de perciuni și dat cu capul de tablă. Părinții au sunat la 112. Oamenii legii, au mers la școală pentru a face verificări.
„La data de 2 aprilie a.c., în jurul orei 10:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat, din comuna Valea Mare, județul Olt, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 12 ani, ar fi fost agresat fizic și verbal de către directoarea unei unități de învățământ, din comuna Valea Mare, unde acesta este elev. La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 8 Perieți, care au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situație de fapt și dispunerea măsurilor legale”, au precizat reprezentanții Poliției Olt.
Conform primelor date, scrie adevărul.ro, elevul, ar fi fost surprins de către cadrul didactic în timp ce lovea cu picioarele o ușă din clădirea școlii. Directoarea l-ar fi certat pentru fapta sa, însă nu ar fi vorba și de o agresiune fizică, mai arată sursa citată.
Tatăl elevului a cerut și o ambulanță pentru ca fiul său să fie dus la spital.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Slatina, medicul Emilian Postelnicu, a menționat, pentru adevărul.ro, că a fost supus mai multor investigații.
„S-a prezentat un copil, într-adevăr, în cursul dimineții (nr. marți), cu afirmația că ar fi fost agresat de un cadru didactic, că i-a dat o palmă și l-a lovit cu capul de pereți, dar copilul nu prezintă nicio urmă de traumatism fizic, (…) este perfect integru, și tegumentul și mișcările, este conștient, cooperant, în afara oricărui pericol. Este în curs de investigații suplimentare (…), să nu ratăm ceva, dar la prima vedere este perfect integru și în afara oricărui pericol”, a precizat dr. Postelnicu.
Și Inspectoratul Școlar Județean Olt face cercetări în acest caz.