marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Aproape 100 de medici o apără pe fosta șefă a secției de oncologie care a luat mită

Aproape 100 de medici dintr-un total de 252 care activează în Spitalul Județean ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava au susținut-o direct pe Anca Dumitrovici Ababneh, șefa Secției de Oncologie, care este cercetată penal pentru luare de mită în formă continuată, relatează Monitorul de Suceava.

Judecătorii de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Suceava, cei care au dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, au concluzionat că ”fapta concret imputată inculpatei de a fi primit, în mod continuat, bani și alte produse, de la pacienți și aparținătorii acestora, cu ocazia consultațiilor medicale în cabinetul din cadrul ambulatoriul secției Oncologie, are caracter penal, întrunind elementele de tipicitate ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată”.

Magistrații au mai arătat că ”atențiile” către medici sunt o practică uzuală, asta în ciuda faptului că legislația interzice acest aspect.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe această linie se înscrie și memoriul de susținere a Ancăi Dumitrovici Ababneh, act depus la dosar și care este asumat prin semnătură de 95 de medici din cadrul Spitalului Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

În scrisoarea respectivă se arată că “eventualele daruri din partea pacienților, dacă într-adevăr acestea există, ar putea reprezenta doar un mic gest de recunoștință din partea acestora, luând în considerare efortul și seriozitatea depuse în salvarea vieților lor. Nu credem că poate fi vorba de luare de mită sau primire de foloase necuvenite”, notează medicii în scrisoare.

Magistrații de la Curtea de Apel Suceava precizează, pe de altă parte, că orice pacient care oferă bani sau cadouri medicilor din sistemul medical de stat, în legătură cu asistența medicală primită, se expune pe el însuși răspunderii penale pentru infracțiunea de dare de mită.

Politica