vineri, noiembrie 1, 2024

Ultima ora

Sport

Ucraina anunţă deschiderea a şapte coridoare de evacuare marţi şi denunţă blocarea ajutoarelor pentru Mariupol

Guvernul ucrainean a programat pentru marţi deschiderea a şapte coridoare umanitare pentru evacuarea cetăţenilor din zonele cele mai afectate de asedii şi bombardamente din partea trupelor ruse, a indicat vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk pe contul său din Telegram, potrivit EFE şi DPA.

Cel mai important coridor este cel care leagă Zaporojie de oraşul-port Mariupol, aflat sub asediu din primele zile ale invaziei ruse în Ucraina la sfârşitul lunii februarie, şi unde oamenii rămaşi trăiesc la limita supravieţuirii.

Acest oraş industrial şi portuar la Marea Azov avea cândva aproape jumătate de milion de locuitori, iar, în prezent, autorităţile asigură că au mai rămas aproximativ 160.000 de persoane.

Potrivit consiliului municipal, practic 80% din clădirile oraşului au fost distruse sau grav avariate de bombardamentele ruseşti.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ca în majoritatea cazurilor până acum, locuitorii din Mariupol vor putea părăsi oraşul doar cu autoturisme private, a indicat Vereşciuk, citată de Ukrinform.

Oficialitatea ucraineană a acuzat trupele ruse că, în pofida compromisurilor convenite, acestea blochează în continuare convoaiele cu ajutor umanitar pentru Mariupol. Kievul şi Moscova se acuză reciproc de sabotarea evacuării civililor din acest oraş, notează dpa.

„Ocupanţii ruşi i-au blocat pe reprezentanţii Comitetului Internaţional al Crucii Roşii în localitatea vecină Manguş. După negocieri, aceştia au fost eliberaţi noaptea trecută şi trimişi înapoi în Zaporojie fără să-şi fi atins obiectivul „, a afirmat vicepremierul ucrainean.

Tot din oraşul de coastă Manguş, din sud, în direcţia Berdiansk, au fost pregătite în total şapte autobuze care vor fi însoţite de reprezentanţi ai Crucii Roşii. Se aşteaptă să vină oamenii care vor reuşi să plece din localităţile din apropiere şi să iasă din Mariupol pentru a fi transferaţi în Zaporojie, scrie Agerpres.

Guvernul ucrainean a consemnat evacuarea lentă care are loc la Mariupol, unde doar câteva sute de persoane reuşesc să fugă zilnic şi în majoritatea cazurilor în autoturisme private.

Politica