vineri, noiembrie 1, 2024

Ultima ora

Sport

Darius Vâlcov, audiat la Tribunalul Gorj înainte de Crăciun

Tribunalul Gorj a decis, marți, amânarea pentru 17 decembrie a dosarului în care fostul consilier de stat al ex-premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, este judecat pentru instigare la dare și luare de mită. Cauza a fost amânată pentru administrarea probelor, scrie gorjeanul.ro

Potrivit avocatului său, Mihaela Greblă, acesta se va prezenta la tribunal, la următoarea înfățișare și va face declarații în acest caz. Vâlcov a venit, până acum, de două ori la proces, la primul termen și pe 15 octombrie, când a asistat la audierea unuia dintre martorii propuși în apărarea sa. Înainte de a intra în sală, acesta a fost sancționat de polițiștii locali din Târgu-Jiu, după ce și-a parcat mașina neregulamentar, în apropierea unei intersecții, în zona Palatului Justiției, blocând astfel trotuarul. Acesta a așteptat câteva ore, în autoturism, să înceapă procesul de la Tribunalul Gorj, în care este acuzat de instigare la dare și luare de mită, perioadă în care fie a vorbit la telefon, fie și-a verificat mesajele. Fostul ministru al Finanțelor a primit o amendă în valoare de 290 de lei.

,,Când am venit, nu era absolut niciun loc de parcare. Primesc sancțiunea și nu e niciun fel de problemă. Nu o voi contesta”, a declarat Darius Vâlcov. Cauza sa a ajuns de la Tribunalul Olt la Târgu-Jiu, după ce Curtea de Apel Craiova a hotărât strămutarea dosarului. Darius Vâlcov a declarat încă de la început că se așteaptă ,,să se facă dreptate”. Fostul primar al municipiului Slatina a fost cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, pentru instigare la dare și luare de mită, suspiciunea fiind că ar fi iniţiat constituirea a trei societăţi care ,,acţionau ca un tot unitar”. ,,Întrucât nu răspundeau exigenţelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar, inculpatul VDB a decis să coopteze în cadrul uneia dintre acestea un funcţionar de la OCPI Olt care să verifice, în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL – având ca activitate, cadastru- astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI. În acest scop, inculpatul a exercitat activităţi de determinare mediată, în urma cărora alte două persoane, angajate ale societăţii controlate de acesta, i-au dat funcţionarului din cadrul OCPI, suma de 1000 de lei lunar, în perioada ianuarie 2012-martie 2015, bani necuveniţi, care nu erau evidenţiaţi în actele contabile, întrucât funcţionarul OCPI nu era angajat al societăţii comerciale, iar în cadrul atribuţiunilor sale de serviciu aviza şi documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL Slatina”, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. În același dosar au fost deferiți Justiției Mircea Dogaru, fost consilier juridic al Millenium Topographica şi Elena Calotă, administratorul societăţii, ambii pentru dare de mită şi funcţionarul public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt, Eduard Cincu, pentru luare de mită.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica