Administrația olteană anunță aprobarea a două „proiecte esențiale pentru viitorul digital” al județului. Consilierii județeni și-au dat votul în ședința de joi. Este vorba despre proiectele „Digitalizarea proceselor la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia – Județul Olt” și „Digitalizarea proceselor de asistență socială la nivelul Județului Olt”
„Prin aceste proiecte: modernizăm infrastructura digitală a instituțiilor din județ, creăm un cadru sigur, conectat și eficient pentru serviciile publice; asigurăm acces rapid, de oriunde și oricând, la documente și servicii pentru cetățeni și firme; creștem competențele digitale ale angajaților și standardizăm procedurile. Beneficiarii vor avea acces facil la propriile dosare, la servicii publice moderne și la asistență de specialitate, fără drumuri inutile. Județul Olt își asumă un rol activ în digitalizarea administrației locale și contribuie direct la atingerea obiectivelor europene”, au menționat reprezentanții CJ Olt.
Potrivit acestora, valoarea totală a proiectelor este de aproape 6 milioane de lei.