O ambulanță a fost împiedicată să intre pe stadionul „1 Mai” din Slatina, unde un copil avea nevoie urgentă de ajutor medical și trebuia preluat de elicopterul SMURD. Poarta de acces era închisă. Familia copilului a fost nevoită să spargă lacătul. Se arată cu degetul spre primarul Mario De Mezzo, pentru că el ar fi decis închiderea porții.
Evenimentul s-a petrecut sâmbătă. Poarta stadionului era încuiată cu un lanţ şi un lacăt, iar ambulanţa cu copilul care suferise un traumatism cranio-cerebral acut n-a putut intra. Elicopterul a aşteptat până la 15 minute să-l ducă pe copil la un spital din București.
Întârzierea ar fi putut avea consecințe grave, atrage atenția PSD Olt, care a acuzat administrația locală de lipsă de responsabilitate. Oamenii dau vina pe primarul Mario De Mezzo, din ordinul căruia fusese încuiată poarta. Incidentul a relansat discuțiile despre necesitatea unor proceduri clare pentru accesul rapid al ambulanțelor la evenimente publice sau în incinte administrate de autorități.
„Viața unui copil de 12 ani, în pericol din cauza inconștienției lui De Mezzo. A închis stadionul cu lăcătul, iar elicopterul SMURD nu putea prelua copilul. În sâmbăta Paștelui, un copil de 12 ani care a căzut de pe trotineta și a suferit un traumatism cranio-carebral acut, a ajuns, cu 15 minute întârziere, la elicopterul SMURD pentru a fi transferat de urgență la un spital din București, pentru investigații și tratamente de specialitate!
Motivul este halucinant! Stadionul 1 Mai nu mai are pază, iar De Mezzo a închis porțile cu lacătul, fără să se gândească la consecințe – pe stadion aterizează elicopterele SMURD și orice minut contează atunci când este vorba de viața pacienților! Familia copilului a spart lăcătul pentru ca ambulanța să intre pe stadion și copilul să ajungă la elicopter.
Aceasta este imaginea incompetenței lui De Mezzo, aceasta este grija pentru sănătatea și viața slătinenilor a unui primar tiktokăr”, au menționat reprezentanții PSD Olt, pe o rețea de socializare.