miercuri, octombrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Peste 80 de mii de turişti, aşteptaţi pe litoralul românesc de Rusalii

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) anunță o creștere de 20% a cererii pentru Litoralul românesc în luna iunie a acestui an, față de iunie 2023, în special pentru 1 iunie și pentru minivacanța de Rusalii. Atracțiile din zonă, noile investiții în hoteluri, creșterea cererii pentru hotelurile cu all inclusive, o imagine mai bună a litoralului românesc dar și vremea foarte caldă au determinat această creștere, transmite Radio Constanța preluat de Rador.

Agențiile de turism membre ANAT specializate pe litoralul românesc înregistrează, la această oră, un grad de ocupare de 85%, peste 80.000 de turiști urmând să-și petreacă minivacanța de Rusalii aici.

Este o creștere și față de 1 iunie, Ziua Copilului, când, de asemenea, a fost un grad de ocupare mai mare decât anul precedent, de circa 70%, iar mai ales după 15 iunie numărul sejururilor a crescut considerabil.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, există încă promoții last minute sau oferte speciale gen ”plătești 6 nopți, stai 7”. Datorită tarifelor mici, de extrasezon, este posibil ca numărul de rezervări să crească în continuare pentru minivacanța de Rusalii dar și pentru finele lunii iunie.

O altă veste bună este că în sudul litoralului, în Mangalia și stațiunile care aparțin de municipalitate (Neptun-Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus și Saturn) parcarea este gratuită și în acest sezon.

„Constat că sunt foarte multe oferte pentru litoralul românesc în acest an. Recomand fiecărui turist să aibă agentul propriu de turism, să își facă rezervări în funcție de dorințe și de bugetul lor. Și, mai ales, rezervările, nu plata, trebuie făcute din timp, pentru a obține cele mai bune oferte”, declară Alin Burcea, președintele ANAT.

„Creșterea reală a tarifelor față de anul trecut este de maxim 8%. Aceasta deoarece nu ne raportăm la tarife de contractare ci la ce vindem în timp real. Într-o proporție mare litoralul românesc este într-un model de vânzare dinamic. Constat o cerere din ce în ce mai mare pentru hotelurile all inclusive”, subliniază Aurelian Marin, prim vicepreședinte ANAT.

Cele mai căutate stațiuni de Rusalii, care înregistrează cel mai mare grad de ocupare, sunt Mamaia, Eforie și Venus.

Iată care sunt cele mai accesibile tarife pentru Rusalii:

► All inclusive: hotel 3 stele Mamaia, 549 lei camera dublă pe noapte, respectiv hotel 4 stele Neptun, 494 lei camera dublă pe noapte.

► 130 de lei camera pe noapte la un hotel de 3 stele din Jupiter, respectiv 140 de lei pe noapte la un hotel de 4 stele din Saturn;

► 200 de lei pe noapte camera la un hotel de 3 stele din Mamaia;

► 260 de lei camera pe noapte la un hotel de 4 stele din Venus;

► 340 de lei camera pe noapte la hotel de 4 stele din Eforie Nord, cu plajă private și șezlonguri incluse în preț.

Iată câteva exemple de oferte pentru minivacanța de Rusalii în România:

Litoralul românesc:

Tarif de la 1.436 lei/persoană sejur 3 nopti cu all inclusive la un hotel de 4 * în Mamaia

220 lei/persoană sejur 2 nopți cu mic dejun la un hotel de 3* în Eforie Nord

743 lei/persoana sejur 3 nopți cu demipensiune la un hotel de 3* în stațiunea Venus

Stațiuni balneare:

795 lei/pers. sejur 3 nopți cu demipensiune la un hotel de 3* în Băile Felix

424 lei/pers. sejur 2 nopți cu pensiune completă  – hotel 3* Călimănești Căciulata

1.150 lei/pers. sejur 3 nopți cu demipensiune – hotel 4* Băile Herculane.

Foto: arhivă

Politica