sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Adrian Mititelu jr., internat de urgență în spital: ”Lua antidepresive”

Adrian Mititelu jr. a fost internat de urgență la Spitalul de Urgență Floreasca, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce ar fi luat, se pare, o supradoză de pastile neidentificate. Informația a fost confirmată pentru jurnaliștii de la iamsport.ro de Adrian Mititelu senior.

”Era foarte supărat în ultima perioadă. Lua pastile antidepresive. A luat cu una mai mult decât ar fi trebuit și din această cauză e la spital. N-a fost vorba în niciun moment de suicid”, a declarat Adrian Mititelu senior, în exclusivitate, pentru iAMsport.ro

Sursa citată anunță că momentul critic a trecut în cazul lui Adrian Mititelu junior, care se află acum în afara oricărui pericol.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Da, pacientul Adrian Gigi Mititelu este la noi în spital. Nu vă pot da mai multe amănunte despre starea sa, dar confirm că este internat la spitalul Floreasca”, a declarat doctorul Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al spitalului Floreasca.

Foarte probabil, una dintre cauzele supărării lui Adrian Mititelu junior este situația echipei FCU Craiova, ajunsă pe ultimul loc în SuperLigă și cu șanse serioase să retrogradeze.

De altfel, problemele de la echipă au dus la un conflict între tată și fiu, care s-au contrat în public, după ce Adrian Mititelu junior și-a acuzat tatăl că este principalul vinovat pentru situația clubului.

Politica