luni, mai 20, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Proiecte de 15,8 milioane lei, pentru Sănătate în Mehedinți

Noi proiecte, în valoare de 15,8 milioane lei, au fost aprobate spre finanțare pentru sistemul de sănătate din Mehedinți, a anunțat administrația mehedințeană.

Consilierii județeni au aprobat, în ședință extraordinară, două proiecte care vizează modernizarea infrastructurii de sănătate. Este vorba despre reabilitarea secțiilor Dermato-Venerice și Neuropsihiatrie, ambele, secții externe ale Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin. Cele două proiecte au primit finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, iar contractele vor fi semnate în perioada următoare.

„Modernizarea infrastructurii de sănătate este un obiectiv pe care mi l-am asumat și nu am ratat nicio ocazie de a atrage fonduri europene pentru investiții în acest domeniu. Cele două proiecte au primit finanțare, iar acum, în faza de precontractare, a fost nevoie de aprobarea proiectelor, actualizarea acordului de parteneriat cu Spitalul Județean, valorile totale și contribuțiile UAT Județul Mehedinți. Obiectivul de investiții ”Creșterea Eficienței Energetice a Pavilionului de Neuropsihiatrie al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin” are o valoare totală de 7.853.659, 34 lei, contribuția Consiliului Județean fiind de 1.624.324 lei (cheltuieli neeligibile+2%). Obiectivul de investiții: ”Consolidare seismică și creșterea eficienței energetice a Pavilionului Dermato-Venerice din cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin” are o valoare totală de 7.887.127,51 lei, contribuția Consiliului Județean fiind de 2.678.406,11 lei (cheltuieli neeligibile+2%). Odată demarate aceste investiții, putem spune că am atras fonduri pentru toate secțiile Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin. Unele investiții sunt finalizate, altele se finalizează anul acesta, iar acestea vor începe anul acesta.Ultimul proiect pentru sistemul de sănătate vizează fosta maternitate din Drobeta Turnu Severin, clădire pe care ne propunem să o reabilităm și să o transformăm într-o secție de Recuperare Medicală.Continuăm investițiile în Sănătate!Sănătate tuturor!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova
spot_img
spot_img

Politica