sâmbătă, iulie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Becali le-a făcut echipa celor de la CSU Craiova: „Are jucători foarte buni, nu ştie să-i aşeze”

Rapid București va juca, în deplasare, împotriva celor de la CSU Craiova, într-un meci din cadrul etapei a 29-a a SuperLigii. Partida va avea loc luni, de la 20:00, iar Gigi Becali știe că giuleștenii se pot apropia periculos de FCSB dacă trec de echipa din Bănie. Astfel, omul de afaceri din Capitală a ținut să îi dea câteva sfaturi lui Mihai Rotaru.

Gigi Becali a recunoscut că se implică în deciziile legate de primul 11, la FCSB, și a decis să îl ajute și pe Mihai Rotaru. Astfel, patronul roș-albaștrilor a spus că Petev ar trebui să îi trimită, neapărat, în teren, pe Screciu, Crețu, Ivan, Mitriță, Markovic și Baiaram. În acest fel, oltenii ar avea șanse să învingă Rapidul, chiar dacă nu stau prea bine în defensivă.

I-am transmis echipa pe care să o facă. I-am scris lui Rotaru: «Dacă vrei să nu te bată nimeni, la mijloc să joc cu Screciu şi Creţu la mijloc, Ivan, Mitriţă, Baiaram şi Markovic în atac. Gata!».Chiar dacă aceştia sunt valoroşi, nu are fundaş central şi fundaş dreapta. Are jucători foarte buni, nu ştie să-i aşeze. O să iau campionatul, nu poate nimeni să mă întreacă pe mine.

Policlinica Buna Vestire Craiova

I-am făcut echipa pentru meciul cu Rapid şi i-am zis că are şi el voie să facă o dată echipa la FCSB. I-am spus: «Iartă-mă că fac asta», dar apoi i-am scris echipa. Ca să fie egalitate, are dreptul să facă şi el acelaşi lucru când are nevoie. Să facă şi el o dată echipa la FCSB. Sunt în stare să mă cheme la comisii că le fac echipa la Craiova. Voi, la FRF, educaţi patronii. După ce ne-aţi ales, vă şi educăm”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.

Politica