sâmbătă, iulie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Vedetele lui Rotaru încă se gândesc la titlu

CSU Craiova s-a calificat, matematic, în play-off. Chiar dacă diferența dintre ei și FCSB este destul de mare, alb-albaștrii încă se gândesc la faptul că au șanse la titlu. Misiunea pare imposibilă. Chiar și Mihai Rotaru a spus că obiectivul echipei sale este locul 3. Totuși, Alex Mitriță lasă de înțeles că el și colegii lui vor lua fiecare meci în parte și vor vedea dacă au ocazia să fie campioni la finalul acestui sezon.

Am făcut greșeli. Nu mai trebuie să le facem în viitor. Nu a fost relaxare. E important că am arătat ca o echipă. Am muncit pe un teren foarte greu. Creștem de la meci la meci, suntem foarte bine. Veneam după o perioadă foarte greu.  (n. red. E hazardat dacă vă gândiți la titlu?) O luăm meci cu meci. Vedem ce vom face. Fiecare jucător trece prin perioade mai puțin bune. Andrei Ivan știe că suntem alături de el.  Elvir Koljic? Nu știam. Vă dați seama că este o pierdere pentru noi.”, a declarat Alex Mitriță.

Ivaylo Petev spune că el nu se gândește la titlu. Bulgarul a preluat discursul tuturor antrenorilor care s-au așezat pe banca alb-albaștrilor, de la Devis Mangia și până în prezent, și a spus că obiectivul lui este următorul meci.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Titlul? Nu. Obiectivul meu este să câștig următorul meci. Nu e o întrebare pentru mine. Eu încerc să-l readuc pe Ivan într-o formă bună”, a spus Ivaylo Petev.

Politica