sâmbătă, iulie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Se întoarce Marius Croitoru, antrenorul care i-a lăsat echipa în genunchi lui Mititelu

Giovanni Costantino și-a încheiat, oficial, socotelile cu FCU Craiova, în cursul zilei de miercuri, când oltenii au anunțat, pe Facebook, plecarea italianului: „Mulțumim, Giovanni Costantino și Maurizio Morra! Le mulțumim pentru efortul depus în cadrul clubului nostru și le dorim mult succes pe viitor!”, au transmis craiovenii.

Tot miercuri, Mititelu a început să caute un nou antrenor pentru echipa lui. El a ajuns la concluzia că are nevoie de un tehnician pe care îl cunoaște și care e învățat deja cu fotbalul din Bănie și cu felul în care se lucrează într-o conducere colectivă. Astfel, Marius Croitoru a fost chemat în ajutor. Potrivit gsp.ro, patronul de la FCU și fostul tehnician al echipei s-au înțeles de principiu, iar antrenorul era așteptat la Craiova, încă de miercuri, să semneze.

La finalul ultimului mandat pe banca celor de la FCU Craiova, Marius Croitoru a fost acuzat de Adrian Mititelu că i-a lăsat echipa în genunchi: „Un nepriceput, mi-a lăsat echipa în genunchi! Fanii mă înjură pe mine? Vorbiți, bă, cu zeul vostru!”, acuza Mititelu în octombrie 2022

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica