sâmbătă, iulie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Ajutorul pentru încălzire, menținut la plată la același nivel

Ajutorul pentru încălzirea locuinței va fi menținut în plată, la același nivel, până la finalul sezonului rece noiembrie 2023 – martie 2024, iar măsura îi vizează inclusiv pe cei care utilizează material lemnos pentru încălzire.

Anunțul a fost făcut de directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj, Mihaela Cotora.

“În contextul modificărilor legislative survenite în ultima perioadă – printre care se numără și Legea privind Venitul Minim de Incluziune (VMI), care a înlocuit Venitul Minim Garantat (VMG), Guvernul a decis menținerea în plată, la același nivel, a drepturilor de ajutor de încălzire și suplimentului pentru energie pentru perioada rămasă din sezonul rece noiembrie 2023 – martie 2024.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Astfel, cererile soluționate în toamna anului 2023, cu precădere cele referitoare la sumele acordate în vederea achiziționării de material lemnos, se mențin în plată, în aceleași condiții, și în primăvara anului 2024.

Noile criterii de acordare a ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie, prevăzute de Legea privind Venitul Minim de Incluziune (VMI), se vor aplica doar pentru solicitanții care au depus cereri de acordare a ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie după data de 1 ianuarie 2024.

În situația în care, până la intrarea în vigoare a Ordonanţă de Urgenţă nr. 9/2024 pentru instituirea unor măsuri de sprijin în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, pentru perioada rămasă din sezonul rece noiembrie 2023 – martie 2024 au fost constituite debite cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinței sau de supliment pentru energie, acestea se scutesc la plată. Scutirea se face prin decizia directorului executiv al agenției pentru plăti și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București, emisă între data stabilirii debitului și până la împlinirea termenului de 180 de zile prevăzut la art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2014”, a precizat directorul AJPIS Dolj.

Politica